Ies la iveală noi detalii despre moartea Mădălinei, tânăra de 29 de ani care a pierit după ce a născut la o clinică privată din Constanța. Soțul acesteia susține că ar fi fost obligat de medici să semneze că nu dorește intervenții chirurgicale.
Moartea Mădălinei, tânăra de 29 de ani care a murit după ce și-a ținut bebelușul în brațe pentru prima dată, a șocat întreaga țară. Polițista din Giurgiu ar fi dorit să nască natural și, contrar recomandărilor medicilor de a naște prin cezariană din cauza istoricului său medical, Mădălina a ales o clinică privată din Constanța care militează și susține nașterea naturală. Deși Mădălina și-a îndeplinit visul, imediat după naștere, a început să sângereze.
Soțul Mădălinei susține că ar fi fost obligat de medici să semneze refuzul operațiilor
După moartea Mădălinei, soțul acesteia a fost acuzat că el ar fi cerut ca uterul acesteia să rămână intact și că ar fi refuzat operațiile pentru că și-ar fi dorit 6 copii, dar și din motive religioase.
La o săptămână de la înmormântarea Mădălinei, soțul acesteia face declarații șocante.
Bărbatul, rămas văduv și unicul părinte al bebelușului care nu își va cunoaște niciodată mama, susține că medicii l-ar fi obligat să semneze împotrivirea față de intervențiile chirurgicale, deși exista probabilitatea decesului. Soțul tinerei a declarat că a semnat și în numele acesteia. Bărbatul a spus că își mai doreau copii, dar niciodată nu ar fi riscat să își piardă soția din acest motiv. Mai mult decât atât, bărbatul a dezvăluit că medicii i-au spus că vor rupe ulterior contractul semnat.„M-au pus să semnez o foaie A4, cum că noi ne asumăm să nu primim histerectomie și că ne asumăm chiar și decesul.