Detinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Alba a fost prins. Unde se ascundea
Detinutul condamnat la 20 de ani de inchisoare pentru omor si care a evadat, joi dimineata, de la Penitenciarul Poarta Alba, a fost prins dupa cateva ore, in judetul Vrancea, la aproximativ 20 de kilometri de Focsani, el urmand sa fie incarcerat la Penitenciarul Focsani, iar apoi va fi transferat la Poarta Alba.
Potrivit unui comunicat al Penitenciarului Poarta Alba, joi, in jurul orei 16.00, Valentin Perdeicu, de 38 de ani, condamnat la 20 de ani pentru omor, care a parasit punctul de lucru de la SC Avicola Lumina in cursul diminetii, a fost prins.
“Cadrele Inspectoratului Judetean de Politie Vrancea l-au capturat pe detinutul in cauza, in timp ce se deplasa in localitatea Tisita, situata la aproximativ 20 kilometri de Focsani.
Anchetatorii au precizat ca barbatul intentiona sa mearga acasa, la Piatra Neamt
Potrivit unui comunicat al Peniteciarului Poarta Alba, Valentin Perdeicu a parasit, joi, in jurul orei 9.00,
El facea parte dintr-un grup de 13 detinuti, care executa munca necalificata, sub supraveghere.
Barbatul, in varsta de 38 ani, cu domiciliul in localitatea Piatra Neamt, executa pedeapsa in regim deschis si urma sa fie analizat in comisia de propuneri pentru liberare conditionata in luna decembrie 2017.