Oamenii au observat că dacă își aplică frunze ale unor plante direct pe râni, acestea se vindecă mai repede. La fel se întâmpla și dacă aveau un anumit disconfort sau durere și mâncau diferite flori sau plante. Astfel, putem spune că în urmă cu mii de ani, oamenii au descoperit medicina naturistă, pe care au folosit-o în favoarea lor cât se poate de mult. Cu ajutorul acesteia, am putut evolua și supraviețui ca specie și a reprezentat baza apariției tratamentelor alopate. 

Și astăzi mai utilizăm medicina naturistă, ori de câte ori avem ocazia de a înlocui tratamentele alopate în siguranță. Probabil și tu preferi o cană de ceai de lavandă sau de tei când ai insomnii sau ești agitat, în locul unei pastile. 

Procedurile moderne de prelucrare a plantelor și florilor a permis evoluția medicinei naturiste alternative în paralel cu medicina alopată. Astfel, datorită acestor procedee, s-au descoperit noi întrebuințări ale plantelor și florilor. Să luam ca exemplu cânepa. Uleiul de cânepă este folosit de mii de ani, însă un anumit compus al plantei, Canabidiolul (CBD) a fost observat abia în secolul trecut. Astfel, CBD-ul reprezintă una dintre cele mai apreciate și folositoare substanțe ale medicinei alternative. 

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: O femeie face bani depistându-i pe bărbații care își înșală partenerele. Ce face un „tester de fidelitate” și cât câștigă pe lună- antena3.ro

Citeste si: ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum a fost posibil ca pilotul de parapantă să cadă din aer, când zbura cu o turistă, lângă Brașov- wowbiz.ro

Știm că poate te gândești la faptul că nu ar fi legal, însă nu trebuie să îți faci griji. CBD-ul, în orice formă (în special ulei și extract) nu conține substanța care este interzisă în foarte multe țări (THC) sau conține o cantitate infimă, considerată legală și care nu afectează în nici un fel consumatorul (sub 0,2%). 

CBD-ul are numeroase beneficii asupra sănătății, atât fizice, dar și mentale.

În prezent, se desfășoară studii pentru ca uleiul de CBD să fie omologat în cât mai multe țări ca tratament alternativ pentru boli cronice și pentru boli incurabile, având în vedere faptul că mii de persoane i-au raportat eficiența. 

Pentru a te bucura la maximum de beneficiile CBD-ului, este important să alegi un ulei de calitate, din care să consumi câteva picături pe zi (urmând instrucțiunile) sau dacă vrei o soluție versatilă, îți propunem un extract CBD. Acesta conține o cantitate mare de CBD, mai exact spectru intreg de cannabinoizi, peste 80% din toti cannabinoizii prezenti in planta și poate fi administrat foarte ușor. Este o alternativă bună la ulei, în cazul în care nu îți place senzația sau gustul acestuia. 

CBD-ul are numeroase beneficii asupra sănătății, atât fizice, dar și mentale
CBD-ul are numeroase beneficii asupra sănătății, atât fizice, dar și mentale

Citeste si: Veste importantă pentru femei! Cine sunt pensionarele care trebuie să se prezinte la casele teritoriale de pensii- kfetele.ro

Citeste si: Regele Charles, acuzat de genocid de o senatoare indigenă în timpul vizitei oficiale în Australia: „Ne-aţi distrus pământul”- radioimpuls.ro

Citeste si: Ce s-a întâmplat cu vedeta care a decis să „păstreze tumoarea” după ce a aflat că are cancer. A refuzat operația- antena3.ro

Îți recomandăm să achiziționezi extract CBD numai din magazine de încredere, așa cum este Zona Verde. Astfel, vei avea garanția produselor cumpărate și vei beneficia la maximum de proprietățile CBD-ului. Nu îți fie teamă să încerci o modalitate alternativă pentru a scăpa de stresul cotidian sau de afecțiuni ușoare pe care le tratezi de obicei cu medicamente (cum ar fi dureri de cap cauzate de stres). 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si