VIDEO: Din cauza focarelor de pestă porcină și a prețului furajelor, am putea rămâne fără porc de la țărani de Crăciun

VIDEO: Din cauza focarelor de pestă porcină și a prețului furajelor, am putea rămâne fără porc de la țărani de Crăciun

Dacă aveți de gând să cumpărați porc de Crăciun direct de la țărani, s-ar putea să rămâneți cu masa goală. Din cauza noilor focare de pestă porcină și a furajelor scumpe, sunt puțini cei care au mai crescut porci ca să-i vândă. Statistica arată că 4 din 5 fripturi vor fi din carne adusă de peste graniță!

"Păi tăiem unu de Crăciun din aștia doi, și pe ăsta la primăvară."

Dacă în anii trecuți, femeia obișnuia să vândă de sărbători o parte din porcii din gospodărie, acum toate cele patru suine vor rămâne în curte.

Prețul furajelor a explodat

"Creșteam în anii trecuți să vindem, dar acum cu pesta cu asta, nu îți mai vine.

Că vine pesta și ți-l ia din coteț."

Facturile la lumină și gaze au explodat. La fel și prețul furajelor. După plata dărilor, abia le mai rămân bani pentru mâncare. Așa că mulți țărani că se bazează pe animalele din gospodărie, că să aibă ce pune pe masă la iarnă.

"Ce dai pe alea, pe furaje nu se mai merită să crești ca să vinzi."

Așa gândesc tot mai mulți țărani care, odinioară, aveau zeci de porci la vânzare, dar din cauza costurilor, au renunțat la afacere.

"Aveam porci, scroafe, purcei. Aveam să mănânc și eu, să dau și la alții. Acum stăm la mila."

Va trebui să cumpărăm din import

Și iată cum cei care vor să pună carne de porc pe masa de sărbători, vor trebui să cumpere din import.

Prețurile au crescut cu 30% în ultimul an, iar scumpirile nu se opresc. Dacă acum un kilogram de cotlet de porc costă 25 de lei, în decembrie va depăși 30 de lei. Mult prea mult pentru cei care abia își duc traiul de la o zi la alta.

"Nu cumpărăm că nu avem pe ce.. am 10 milioane pensie."

"De Crăciun ce puneți pe masă? Ce să punem, cartofi.

Ce am mancat și până acum."

Potrivit statisticii, 80% din carnea de porc din țara noastră este adusă de peste hotare din țări, precum Spania, Belgia sau Germania.


Editor web

A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, iar ulterior a obținut un master în comunicare digitală.

”Sunt o fire curioasă și dornică de a învăța tot timpul lucruri noi. Printre interesele mele se numără călătoriile, cititul și social media. Întotdeauna mi-a plăcut să scriu și să folosesc cuvintele pentru a transmite mai departe povești oamenilor. De asemenea, îmi place să fiu tot timpul informată, astfel că job-ul de redactor de știri a venit ca o potrivire perfecta”.

Îi place rapiditatea cu care circulă informația în mediul online și adrenalina pe care o oferă o știre de ultimă oră:

”Cred cu tărie că viitorul jurnalismului cuprinde și zona digital”.

Îți Recomandăm Și...