VIDEO | Din ce în ce mai mulți oamenii fug din Ucraina din calea bombardamentelor

Din ce în ce mai mulți oamenii fug din Ucraina din calea bombardamentelor

(Sursa foto: Captură Stirile KANAL D)

Ucrainenii fug oriunde văd cu ochii de teama bombardamentelor, iar numărul lor crește pe măsură ce armata rusă le înconjoară și atacă orașele. În gările din Kiev, Harkov sau Zaporojie, unde au fost uciși chiar și civili în ultimele zile, peroanele gărilor sunt arhipline.

În trenul care circulă către Liov, în vestul Ucrainei, oamenii încearcă să se înghesuie pentru a-și face loc. Nu toți însă reușesc să urce în el. Se împing la ușă, iar alții își aruncă bagajele sau își urcă pe sus copiii.

Fuga disperată a ucrainenilor

Oamenii fug disperați din orașele bombardate de ruși, mai ales după ce armata rusă a atacat, ieri, chiar și civilii care încercau să își caute adăpost în Kiev. Aceștia veneau din Irpin, unde au avut loc bombardamente care au ucis opt oameni nevinovați.

Citeste si: Aproape 900 de refugiați ucraineni ajung în București din Republica Moldova

Se fuge și din orașul Zaporojie, unde rușii controlează acum cea mai mare centrală nucleară din Europa.

Părinți și copii încearcă să scape din calea războiului

"Mergem către Vest, acolo unde nu cad bombe. Acolo copiii noștri vor fi în siguranță", ne-au spus mai multe mame care au avut șansa de a fugi la timp de război! Au ajuns în țara noastră cum au putut, iar, acum, merg mai departe către alte țări unde au rude sau prieteni apropiați!

Citeste si: VIDEO- Refugiații din Ucraina nu și-au putut lăsa animalele de companie în urmă. Și-au luat necuvântătoarele în România

"Nu știi dacă te vei mai trezi sau vei muri în somn" este mărturia unui alt ucrainean, un tată în vârstă de 29 de ani al cărui singur gând este să își salveze soția și copilul.

Citeste si: Zeci de refugiați ucraineni cu deficiențe de auz vor fi cazați la Sebeș și Alba Iulia

Peste 100 de refugiați au plecat astăzi spre Berlin, cu două autocare puse la dispoziție de o agenție de turism, iar aproape 5.000 de civili au fost evacuați până acum din Ucraina către Turcia. Ambasada Republicii Turcia în România depune eforturi uriașe pentru salvarea tuturor celor care au nevoie de ajutor acum.

Citeste si: VIDEO| Lacrimile inocente ale copiilor ucraineni ajunși în România transmit cât o mie de cuvinte

"Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că Guvernul lucrează împreună cu toate institutiile statului, cu ONG-urile, misiunile diplomatice și cu societatea civilă ca să ajutăm cât de mult se poate", a declarat ambasadorul Turciei, Füsun Aramaz.

Materialul complet îl puteți urmări în cadrul jurnalului Știrile Kanal D de la ora 19:00. 


Editor web

A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, iar ulterior a obținut un master în comunicare digitală.

”Sunt o fire curioasă și dornică de a învăța tot timpul lucruri noi. Printre interesele mele se numără călătoriile, cititul și social media. Întotdeauna mi-a plăcut să scriu și să folosesc cuvintele pentru a transmite mai departe povești oamenilor. De asemenea, îmi place să fiu tot timpul informată, astfel că job-ul de redactor de știri a venit ca o potrivire perfecta”.

Îi place rapiditatea cu care circulă informația în mediul online și adrenalina pe care o oferă o știre de ultimă oră:

”Cred cu tărie că viitorul jurnalismului cuprinde și zona digital”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri