
Directorul CIA, în legătură cu un posibil atac nuclear: „Poate fi periculos și nesăbuit”
În timp ce trupele rusești pierd teritoriu în fața ucrainenilor, Vladimir Putin se folosește de toate armele pentru a transmite concis faptul că Rusia va câștiga războiul, indiferent de consecințe.
Acestea fiind spuse, posibilitatea unui război nuclear nu este exclusă, având în vedere ultimele amenințări aduse de președintele rus Alianței NATO.
Directorul CIA: „Putin e încolțit și cu spatele la perete”
De două zile, circulă speculații care, dacă ar fi confirmate, ar însemna că Rusia și-a pus în mișcare o parte din capacitățile nucleare.
Directorul CIA, William Burns, admite, totuși, că este greu de spus dacă președintele Vladimir Putin este serios sau nu în privința amenințării nucleare.
„ Încolțit și cu spatele la perete, Putin poate fi periculos și nesăbuit. Am văzut deja presupunerile eronate pe care le-a făcut înainte de război”, a transmis William Burns, directorul CIA.
„Monitorizăm ce se întâmplă cu cea mai mare atenție. Până acum, nu am observat nimic care să ne determine să ne schimbam postura de descurajare strategică”, a declarat John Kirby, coordonatorul pentru comunicaţii strategice al Consiliului de Securitate Naţională de la Casa Albă.
Laura are 23 de ani și este din Suceava. A terminat facultatea de jurnalism în 2022 si va urma un master.
Face parte din echipa stirilekanald.ro din martie 2022.
Este o fire ambițioasă, creative, pasionată de frumos, sensibilă, dar și puternică.
”Sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce am zi de zi. Am ajuns aici datorită faptului ca îmi place să scriu”