1 din 3 | DNA face percheziții la Administrația Spitalelor București. Mai multe persoane din conducere sunt vizate de luare de mită
2 din 3 | DNA face percheziții la Administrația Spitalelor București. Mai multe persoane din conducere sunt vizate de luare de mită
3 din 3 | DNA face percheziții la Administrația Spitalelor București. Mai multe persoane din conducere sunt vizate de luare de mită
DNA face percheziții în aceste momente la Administrația Spitalelor din București. Sunt vizate mai multe persoane cu funcții de conducere care se presupune că ar fi luat mită.
UPDATE. Procurorii anticorupție l-au reținut pe Directorul adjunct al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) din cadrul Primăriei Capitalei, Cristian Plută, în cadrul unui dosar în care este acuzat de luare de mită, potrivit unor surse judiciare.
De asemenea, managerul Spitalului Colentina, George Mirel Cristescu, un reprezentant al SC Palex Construcţii Instalaţii, Alexandru-Paul Dumitru, şi Silviu Stăncilă, au fost reținuți, potrivit surselor citate. Mai mult decât atât, o persoană implicată în dosar, Cristian Ion, ar fi fost plasată sub control judiciar.
Potrivit unui comunicat DNA, transmis pentru Agerpres, în cursul zilei de luni, în urma obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în opt locații din Ilfov și București. Una dintre ele este sediul unei instituții publice. Restul reprezintă sediile unor societăți comerciale și domiciliare unor persoane fizice.
DNA îl acuză pe Cristian Plută că ar fi primit 20.000 de euro mită de la managerul Spitalului Colentina, George Mirel Cristescu, în schimbul intervenţiei la Primărie pentru numirea acestuia în funcţie, au precizat surse judiciare, pentru Agerpres.
Procurorii DNA efectuează percheziții la Administrația Spitalelor din București. Mai multe persoane din conducerea instituției sunt vizate de acuzații de luare de mită. Una dintre persoanele vizate este chiar directorul general adjunct.
Procurorii anticorupţie au făcut astăzi percheziții la sediul Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), instituţia care coordonează cele 19 unităţi medicale care se află sub conducerea Primăriei Capitalei. Procurorii au ridicat mai multe probe și este vorba despre documente care să arate infracțiunile de corupție.
Percheziții DNA la Administrația Spitalelor București
În anchetă sunt vizate mai multe persoane pentru luare de mită. Potrivit primelor informații, acestea ar fi luat mită în două tranșe, de 20.000 de euro, respectiv 300.000
de lei pentru acordarea preferențială de contracte de achiziții.
Potrivit unui comunicat DNA, faptele de corupție au avut loc în perioada aprilie-august 2023: „ Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție
În cursul zilei de 18 septembrie 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții domiciliare în opt locații, situate pe raza municipiului București și a județului Ilfov, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare".
Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, specializarea Jurnalism și a urmat cursurile unui masterat în Resurse Umane.
A fost atrasă din timpul liceului de domeniul jurnalistic, motiv pentru care încă de pe băncile facultății a trecut prin redacțiile unor publicații și posturi de televiziune.
Și-a început cariera în presă în anul 2021 ca redactor pentru site-ul stirilekanald.ro, unde se află și astăzi și unde pune în practică pasiunea pentru jurnalism.