”Doctorul minune”, un npu serial la Kanal D. Povestea de viață impresionantă a tânărului cu autism care salvează vieți va fi difuzată de miercuri până vineri, de la ora 20:00.
Începând de astăzi, 25 august, de la ora 20:00 va puea fi urmărită premiera serialului „Doctorul minune”/ original: „Mucize Doktor”, serialul care a cucerit deja publicul din Turcia și care. În urma succesului său, acest film a fost achiziționat în peste 30 de teritorii. Astfel, serialul „Doctorul minune” va putea fi urmărit în fiecare seară, de miercuri până vineri, iar serialul „Nehir”, în fiecare luni și marți, de la ora 20:00.
La ce oră începe astăzi noul serialul turcesc "Doctorul minune", la Kanal D?
Astfel, serialul „Doctorul minune” va putea fi urmărit în fiecare seară, de miercuri până vineri, iar serialul „Nehir”, în fiecare luni și marți, de la ora 20:00.
În serialul „Doctorul minune” ce va fi difuzat pe Kanal D este vorba despre povestea emoționantă a unui tânăr diagnosticat cu autism, care reușește să facă adevărate minuni și să salveze vieți.
Scenariul serialului, unul dinamic, foarte actual va reda experiențele prin care trece Ali, un tânăr cu totul special, care a crescut într-un sistem rigid, instituționalizat.
Ali, persoanjul principal din serialul "Doctorul minune"
Ali, persoanjul principal din serialul "Doctorul minune", un tânăr vulnerabil, respins de propria-i familie, de cei care ar fi trebuit să îi fie aproape, acesta se zbate să se adapteze fiecărei situații.
În viața complicată a tânărului apar și persoane providențiale, care ii vor fi alături în momente cheie.
Totodată, personajul principal este interpretat admirabil de un talentat actor, Taner Ölmez, pe care publicul l-a mai putut urmări, la Kanal D, în serialul „Kösem”, în rolul lui Osman al II-lea, și în „Yaman”, în rolul lui Mert.
Pentru interpretarea lui Ali, pentru a ști să redea cu cât mai multă acuratețe nuanțele comportamentului autistului înalt funcțional, Taner Ölmez a studiat acest sindrom al „savantului” și a discutat cu specialiști în domeniul turlburarilor de autism.
Prin această preocupare constantă de a-și înțelege foarte bine personajul a reușit să impresioneze și să aducă în fața publicului realitatea diferită, intensă, dar atât de umană și plină de emoție, a celor diagnosticați cu autism.Citeste si: Kanal D, primul loc în topul audiențelor, la nivelul întregii țări și la orașe, cu show-ul “Roata Norocului”
Astfel, în urma succesului înregistrat în Turcia, producția a fost achiziționată în peste 30 de țări, printre care Spania, Grecia, Bulgaria, Israel, Mexic, Ungaria, Columbia, Argentina, Macedonia e.t.c. În Turcia producția a acumulat și peste 44% cotă de piață și rating de peste 20%, la nivelul publicului comercial, la finalul lunii octombrie 2019, chiar în anul în care a fost lansat.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.
Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.
Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.
Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.
Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.