Cei doi și-ar fi pierdut viața după ce s-ar fi intoxicat.
S-a dat alarma la Deva, după ce nimeni nu a mai putut da de doi bărbați. Erau vecini de bloc și au fost găsiți morți în apartamente diferite.
Cea care a alertat autoritățile este o rudă a unuia dintre bărbați. Femeia a cerut ajutor prin numărul unic de urgență 112, după ce omul nu a răspuns apelurilor sale repetate.
Citește și: Român mort găsit în Portugalia, identificat la opt luni după ce cadavrul său a fost descoperit
Cei doi erau vecini de bloc
În cauză, la data de 22 februarie 2026, oamenii legii au ajuns la adresa indicată și, din nefericire, l-au găsit pe omul de 63 de ani fără viață.
Tragedia este cu atât mai mare, cu cât, în timpul cercetărilor, la un etaj superior celui în care se afla prima victimă, oamenii legii l-au descoperit și pe al doilea bărbat decedat, în vârstă de 38 de ani.
”Poliţia Municipiului Deva a fost sesizată, în data de 22 februarie, de către o femeie, cu privire la faptul că o persoană nu răspunde la telefon, existând riscul ca aceasta să fie decedată. Poliţiştii s-au deplasat la adresa indicată, unde au identificat într-un apartament al imobilului un bărbat de 63 de ani, din comuna Turdaş, decedat. În timpul efectuării cercetărilor la faţa locului, la etajul superior al imobilului, într-un alt apartament, a fost descoperită o altă persoană decedată, respectiv un bărbat de 38 de ani, domiciliat în municipiul Deva”, a precizat IPJ Hunedoara.
S-a deschis o anchetă în acest caz și un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar primele date au arătat că cei doi vecini ar fi murit intoxicați cu monoxid de carbon.
Cercetările, însă, continuă, pentru a se afla toate circumtanțele în care s-au produs cele două nenorociri.”În urma efectuării necropsiei medico-legale, s-a stabilit faptul că decesul celor două persoane, găsite fără viaţă într-un imobil din municipiul Deva, în cursul zilei de 22 februarie a.c., ar fi survenit ca urmare a intoxicaţiei cu monoxid de carbon. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor circumstanţelor în care s-a produs evenimentul”, a transmis IPJ Hunedoara.
Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.
Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.