Doi bărbați și-au bătut șeful pentru că nu i-a plătit la timp. Bărbatul din Cluj zace pe un pat de spital din cauza rănilor

Foto simbol

(Sursa foto: Freepik)

Șeful unei firme de construcții din Cluj a ajuns la spital după ce a fost bătut de doi angajați. Bărbații l-au bătut chiar în propria casă pentru că nu i-a plătit la timp.

Un bărbat în vârstă de 45 de ani, șeful unei firme de construcții din Cluj, a ajuns în spital după ce a fost bătut cu bestialitate de doi angajați. Aceștia erau supărați că nu au primit salariul pentru munca depusă, potrivit informațiilor transmise de  Stiri de Cluj

Citește și: VIDEO Șofer cu dizabilități, bătut de pasagerul agresiv. Bărbatul a povestit prin ce a trecut: „Mi-a dat cu picioarele și cu pumnii”

Doi bărbați și-au bătut șeful pentru că nu i-a plătit la timp

Incidentul șocant a avut loc în localitatea Copăceni, din județul Cluj. Doi bărbați, în vârstă de 30 și 60 de ani, au mers la domiciliul șefului lor, un bărbat de 45 de ani, pentru a-i cere plata salariului pentru munca depusă.

Potrivit primelor informații, discuția s-a transformat rapid într-un conflict verbal.

Ulterior, cei doi bărbați l-au bătut pe șeful lor, care, din cauza rănilor suferite, a ajuns internat în spital.

Polițiștii au deschis o anchetă și fac cercetări în acest caz.

Citește și: VIDEO Un tânăr din Caransebeș, desfigurat în bătaie de patru prieteni. Agresorii încă sunt liberi

Ce au transmis autoritățile

„În data de 26 august a.c.,

în jurul orei 21.25, polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Turda au fost sesizați cu privire la un incident petrecut în curtea unui imobil situat în localitatea Copăceni.

La fața locului au fost identificați doi bărbați, de 60 și respectiv 30 de ani, din județul Cluj, care s-ar fi deplasat la adresa respectivă pentru a solicita contravaloarea muncii prestate în cadrul unei firme de construcții. 

În timpul interacțiunii, între cele două persoane și un alt bărbat, de 45 de ani, aflat la locație, a izbucnit un conflict verbal care a degenerat în agresiune fizică”,  se arată în comunicatul transmis de IPJ Cluj.


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri