Întâmplare neașteptată în Neamț. Doi copii au căzut în râul Bistriţa. O fetiţă de 8 ani şi un băiat de 7 ani sunt în stop cardio-respirator acum.
UPDATE: Cei doi copii sunt transportați la CPU Tg. Neamț de către 2 echipaje SAJ, în curs de resuscitare.
Pompierii au precizat că au găsit băiatul la un kilometru de locul în care se presupune că a căzut în apă.
UPDATE- „Astăzi, în jurul orei 14:40, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Bicaz au fost sesizaţi cu privire la faptul că doi copii au căzut în râul Bistriţa, în localitatea Borca. Din primele cercetări a reieşit că cei doi minori, de 7, respectiv 8 ani, s-ar fi jucat pe luciul de gheaţă, care s-a rupt aceştia căzând în râul Bistriţa”, a transmis IPJ Neamţ.
Sursa citată a precizat că cei doi copii sunt fraţi.
În prezent se aplică manevre de resuscitare pentru salvarea copiilor.
Pompierii din Neamţ intervin, sâmbătă, pentru salvarea doi copii căzuţi în râul Bistriţa, în condiţii deocamdată neştiute. O fetiţă de 8 ani a fost scoasă din apă de localnici înainte de ajungerea echipajelor, iar un băiat de 7 ani a fost scos de către pompieri. Ambii copii sunt în stop cardio-respirator.
Citeste si: Un director ANOFM a murit după ce mașina în care se afla a fost izbită din plin de un alt autoturism
Ce au transmis autoritățile ajunse la fața locului
„Prin apel la 112, pompierii au fost înştiinţaţi despre faptul că doi copii au căzut în râul Bistriţa, în comuna Borca. La locul solicitării au fost alocate forţe şi mijloace de la Garda 2 de Intervenţie Poiana Teiului, SAJ Ceahlău şi SVSU Borca şi Farcaşa”, a transmis, sâmbătă, ISU Neamţ.
Citeste si: Un autocar cu zeci de copii a luat foc în mers. Pompierii intervin de urgență
Sursa citată a precizat că o fetiţă în vârstă de aproximativ 8 ani a fost scoasă din apele râului Bistriţa de către cetăţeni, în stare de inconştienţă, până la sosirea forţelor de intervenţie.
Citeste si: Un bărbat din Arad a căzut cu maşina într-un pârâu, de la cinci metri
„Aceasta a fost preluată de echipajul SMURD şi i se aplică manevre de resuscitare”,
Băiatul, în vârstă de 7 ani, a fost scos de echipele de intervenţie. Şi acestuia i se aplică manevre de resuscitare.
Deocamdată, nu se cunosc împrejurările în cre copiii au ajuns în apă.
„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.
„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"
Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.