Doi oameni au fost arşi de vii, din cauza unor zvonuri false răspândite pe WhatsApp. Scena terifiantă a fost LIVE pe Facebook

Doi oameni au fost arşi de vii, live pe Facebook, din cauza unor zvonuri false răspândite pe WhatsApp într-o comunitate din Mexic. Execuţia s-a întâmplat chiar în faţa unei secţii de Poliţie.

M.C.B., miercuri 14 noiembrie 2018 , 21:00

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Totul a început după ce printre localnici s-a răspândit un mesaj care vorbea despre doi bărbaţi care ar fi răpit mai mulţi copii şi le-ar fi furat organele.

Câţiva localnici i-au identificat pe cei doi bărbaţi drept Alberto Flores (43 de ani) şi nepotul său, Ricardo Flores (21 de ani). Cei doi au fost luaţi de poliţiştii din oraşul Acatlan pentru a fi protejaţi, însă zvonurile false despre cei doi au continuat.

Unii dintre localnici au considerat că cei doi au fost arestaţi tocmai pentru că se fac vinovaţi de răpirea şi uciderea copiilor. Astfel, o mulţime furioasă a ajuns în faţa secţiei de Poliţie în care se aflau cei doi bărbaţi.

Ce a urmat depăşeşte orice imaginaţie posibilă, notează mirror.co.uk. Furioşi, mai mulţi bărbaţi au intrat în secţia de Poliţie şi i-au scos în stradă pe cei doi. Ambii au fost loviţi cu brutalitate cu pumnii şi cu picioarele până ce şi-au pierdut cunoştiinţa.

În tot acest timp, zeci de oameni filmau cu telefoanele mobile şi transmiteau live pe Facebook execuţia. Când nu au mai mişcat, cei doi au fost stropiţi cu benzină şi incendiaţi.

Clipul zilei pe STIRILEKANALD.RO:

Te-ar putea interesa si