Doi pompieri și un cadru medical au fost spulberați de un autoturism în timp ce acordau primul ajutor unei alte victime
Polițiștii au deschis un dosar penal, după ce doi pompieri și un cadru medical au fost spulberați, chiar în timp ce acordau primul ajutor altei persoane.
Trei persoane care acordau primul ajutor unei victime implicate într-un accident rutier au fost chiar ele spulberate de o mașină. Două dintre persoane erau pompieri, iar a treia medic. Accidentul s-a petrecut duminică, 2 octombrie, în Bacău.
Citeste si: Un tânăr a fost arestat după ce a lovit mortal cu mașina un alt bărbat
Accidentul a avut loc în județul Bacău
„Pe raza comuna Bârsănești, o femeie de 65 de ani a fost surprinsă și accidentată de un autoturism. Pentru acordarea de îngrijiri medicale a oprit un echipaj din cadrul ISU Bacău ce se întorcea de la un incendiu, iar la un moment dat, doi lucrători ISU și o altă persoană ce acorda îngrijiri medicale, au fost accidentați de un autoturism condus de un bărbat de 48 de ani.
Citeste si: Un fost campion la scrimă a fost găsit mort în imobilul său din Otopeni
Victimele, femeia de 65 ani, un lucrător ISU și cealaltă persoană au fost preluate de ambulanță, fiind conștiente. Celălalt lucrător ISU a rămas la fața locului acuzând dureri ușoare la o mână”, a declarat inspectorul Măriuca Amariei, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.
Citeste si: Un biciclist a decedat după ce a fost lovit de o ambulanță pe DN 24
Un tânăr a fost arestat după ce a lovit mortal cu mașina un alt bărbat
Polițiștii au identificat și reținut un bărbat care a lovit mortal, sâmbătă, un pieton, apoi l-a abandonat.
Tânărul s-a ales cu dosar penal la 24 de ore după producerea accidentului.
Acesta are vârsta de 21 de ani și este cercetat pentru ucidere din culpă. Acesta spune că a fugit de frică și și-a ascuns autoturismul.Citeste si: Tragedie pe Defileul Jiului. Un bărbat a murit, după ce o stâncă a lovit mașina aflată în mers
Jurnalistă, călătoare, optimistă. Un rezumat în trei cuvinte al Dianei Puiu.
A urmat cursuri de actorie timp de opt ani, a terminat Facultatea de Litere, Specializarea Jurnalism și Științele Comunicării din Iași, un master în Jurnalism Tematic, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, București, iar în prezent urmează cursurile programului de master Cultură și Literatură Română din cadrul Facultății de Litere Bacău.
A urmat cursurile de jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău pe tot parcurusl liceului, experiență ce i-a adus și câteva colaborări cu presa locală.
Diana are o experiență de trei ani ca reporter de teren al unui radio din Iași și un an de prezentator de știri.
Iubește tot ce ține de teatru, film, pictură și modă, fiind și organizator de evenimente culturale. Când nu este la birou sau pe teren, Diana se relaxează în natură și face fotografii, una din pasiunile ei.