
Copii refugiați Ucraina.
Doi soți, pompieri militari în zona Cernăuți, și-au trimis marți copiii, de 3 și 10 ani, în casa unei angajate a ISU Suceava, unde vor rămâne în siguranță timp de câteva zile.
Potrivit ISU Suceava, Simona și Alla s-au cunoscut în urmă cu trei ani de zile la misiuni comune ale pompierilor militari români și ucraineni, iar între cele două s-a legat o relație de prietenie.
Solidaritate între pompierii din România și din Ucraina
„Alla și soțul ei, Sașa, sunt pompieri militari ucraineni, din zona Cernăuți. Zilele trecute, au adăugat ca accesorii la uniforma lor veste antiglonț și arme de foc”, susțin reprezentanții ISU Suceava pe Facebook.
Citeste si: Armata ucraineană anunță că a ucis de la începutul conflictului și până acum peste 5.000 de soldați ruși
Citeste si: Alertă în Ucraina: Rusia anunță că va lovi la Kiev. Oamenii sunt îndemnați să-și părăsească locuințele
Potrivit acestora, Alla a sunat-o pe Simona și i-a spus că trimite copiii și pe bunica acestora în România, deși nu știa dacă aceștia o să aibă unde stea.
Fetițele vor pleca în Olanda la mătușa lor
Cei doi părinți ucraineni au încredințat fetițele și pe bunica acestora Simonei. „Cu inima zdrobită, s-au întors la datorie, dar, totuși, mângâiați de generozitatea Simonei și de faptul că știu de soarta celor trei suflete”, spune ISU Suceava.
Citeste si: VIDEO Asta-i România!| Fantoma care de câteva săptămâni terorizează un sat din Brăila
Marți dimineață, cele două fete, de 3 și 10 ani, împreună cu bunica lor, au ajuns în căminul Simonei, departe de imaginile de coșmar.
„Ana, desena liniștită la o masuță. Era senină și zâmbea tuturor. Pe Maria, însă, în ciuda celor 10 anișori, evenimentele din ultimele zile o maturizaseră înainte de vreme.
Era tristă, iar bunica Valentina, cu greu încerca să-i smulgă un zâmbet...”, transmite ISU Suceava.Cele trei vor rămâne la Suceava câteva zile, până când vor obține bilete de avion, următoarea destinație fiind Olanda, unde se află mătușa fetițelor.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.