Profesoara Roxana Chiriță era medic la Institutul de Psihiatrie „Socola” și a decedat în cursul nopții trecute, la vârsta de 65 de ani.
Anunțul cu privire la decesul meicului a fost făcut public de către Colectivul Secției de Psihiatrie din cadrul Spitalul Județean de Urgență Bacău, unitate medicală cu care Roxana Chiriță colabora de mai mult timp.
„Colectivul nostru deplânge trecerea în neființă a unui cunoscut medic și reputat cadru didactic al Universității de Medicină și Farmacie ,,Grigore T. Popa” Iași (UMF), prof. Roxana Chiriță.
Citește și: George s-a aruncat de la etajul 4. Băiatul de 12 ani și-a pus capăt zilelor după o viață de chin
Roxana Chiriță era medic la Institutul de Psihiatrie „Socola”, dar a avut și o lungă carieră ca profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie Iași. Astfel, medicul și-a desfășurat activitatea atât în cadrul Institutului Socola, unde a ocupat funcții de conducere, cât și în mediul universitare,
Potrivit presei locale, Roxana Chiriță se lupta de ceva timp cu o boală incurabilă. Medicul urma să împlinească 66 de ani în luna septembrie, dar nu a mai apucat.
Citește și: Patru persoane rănite după ce o ambulanță a fost implicată într-un accident. Autospeciala a ajuns în șanț