Doliu în Vaslui! Părintele Ionel Oatu s-a stins. Fiul său, care e la rândul său preot, a dat vestea tristă: „Din mâinile lui am învățat ce înseamnă rugăciunea, răbdarea și dragostea pentru oameni”
Preotul Ionel Oatu din comuna Muntenii de Sus a decedat. Anunțul a fost făcut de către fiul acestuia.
Părintele Ionel s-a stins după ani întregi în care și-a dăruit viața lui Dumnezeu și oamenilor care aveau nevoie de ajutor, spune fiul acestuia, care este la rândul său prieten.
„Cu multă durere în suflet, dar și cu nădejdea pe care credința ne-o dă în Înviere, vă aduc la cunoștință că tatăl meu, Preotul Ionel, a fost chemat de Dumnezeu la viața cea veșnică, după o viață întreagă dăruită slujirii lui Hristos și oamenilor, după ani în care a fost părinte duhovnicesc, povățuitor, mângâietor și rugător pentru credincioșii săi.
Părintele Ionel Oatu a fost paroh la Parohia Muntenii de Sus, Protopopiatul Vaslui, pentru aproape trei decenii. Preotul urmează să fie condus pe ultimul drum duminică, pe 15 martie.
„Știu că pentru mulți dintre dumneavoastră a fost un adevărat părinte sufletesc, iar amintirea lui va rămâne vie în inimile celor pe care i-a botezat, i-a cununat, i-a spovedit, i-a încurajat și i-a însoțit cu rugăciunea. Vă rog din suflet să îl pomeniți în rugăciunile dumneavoastră, ca Bunul Dumnezeu să îi dăruiască odihnă în lumină și pace și să îl așeze în ceata slujitorilor Săi credincioși. Programul slujbelor va fi următorul: mâine 11.03.2026 va fi depus în Biserica cu hramul “Sfântul Apostol Andrei”, din Muntenii de Sus. Începând cu ora 19:00 Preasfințitul Părinte Ignatie împreună cu un sobor de preoți va săvârși slujba de pomenire (a stâlpilor). Înmormântarea va avea loc duminică 15.03.2026 la ora 13:00”, a mai transmis preotul Marius Oatu.
Decesul părintelui i-a întristat pe cei care l-au cunoscut și l-au îndrăgit pe parcursul anilor. Un mesaj de condoleanșe a venit și din partea Episcopiei Hușilor.
„Absolvent al Seminarului Teologic Ortodox din Cluj Napoca, promoția 1984, a fost hirotonit preot, în același an, de Episcopul Eftimie Luca al Romanului și Hușilor, pe seama Parohiei Bălțați, comuna Tătărăni, Protopopiatul Huși, loc în care a restaurat biserica și s-a impus prin slujire și întărirea credinței în rândul oamenilor de