Donald Trump amenință Europa cu tarife "mult mai mari"
Europa este amenințată de președintele SUA Donald Trump cu "tarife mult mai mari" începând cu 4 iulie, ziua Americii.
După ce a discutat joi seară cu Ursula von der Leyen, Donald Trump și-a amânat amenințarea cu tarife "mult mai mari” asupra Uniunii Europene până pe 4 iulie.
Șefa Comisiei Europene a salutat "progresele bune” în ceea ce privește implementarea acordului dintre UE și SUA.
Referindu-se la Ziua Independenței SUA, sărbătorită pe data de 4 iulie, Trump a spus: "Am fost de acord să le dau un răgaz până la cea de-a 250-a aniversare a țării noastre sau, din păcate, tarifele lor ar crește
Parlamentul European a amânat luarea unei decizii
În baza unui acord dezechilibrat încheiat vara trecută, UE s-a angajat să reducă drastic tarifele rămase pentru bunurile americane.
În schimb, SUA au fost de acord cu un tarif general de 15% pentru majoritatea produselor UE, care a împiedicat acumularea de taxe suplimentare.
Parlamentul European și statele membre negociază în prezent legislația care ar permite eliminarea tarifelor.
O rundă de discuții a eșuat miercuri seara, dar parlamentarii de la Strassbourg au înregistrat totuși progrese și se speră adoptarea unei posibile rezoluții pe 19 mai.