Dosar penal în cazul unui polițist pentru purtare abuzivă cu un minor
Un polițist s-a ales cu dosar penal, după ce ar fi agresat un minor chiar în secția de Poliție.
Un polițist prahovean este acuzat că ar fi agresat un minor în sediul secției de Poliție, iar în cauză a fost deschis penal, Biroul de Control Intern al IJP Prahova urmând să declanșeze o cercetare prealabilă în acest caz.
Citeste si: Un polițist a fost prins în timp ce lua 700 de lei mită pentru a trece cu vederea o greșeală din trafic
Conform datelor de la IPJ, o femeie din comuna Gornet Cricov a solicitat, vineri, intervenția unui echipaj medical din cauza faptului că ar fi fost agresat de polițiști.
„În baza sesizării s-a constituit echipa operativă, care, din primele verificări, a constatat faptul că, la data de 17 martie, minorul în cauză a fost invitat la sediul unităţii de poliţie în vederea consilierii acestuia cu privire la
Pe numele polițistului a fost deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă, fiind sesizată unitatea de parchet competentă.
Un polițist beat și drogat a furat o mașină
Un alt polițist beat și drogat s-a ales cu dosar penal după ce a furat o mașină.
Precizările au fost făcute după ce în presa locală din Teleorman a apărut informaţia conform căreia poliţistul ar fi furat maşina unei persoane care livra mâncare.
Citeste si: Încă un copil lovit pe trecerea de pietoni de o mașină de Poliție. În ce stare se află adolescentul
„În referire la informaţiile apărute în spaţiul public, Compartimentul de Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Teleorman este abilitat să comunice următoarele: la data de 29 ianuarie a.c., poliţiştii din Teleorman au fost sesizaţi de către angajatul unei societăţi comerciale din municipiul Alexandria despre furtul unui autoturism”, precizează IPJ Teleorman.
Jurnalistă, călătoare, optimistă. Un rezumat în trei cuvinte al Dianei Puiu.
A urmat cursuri de actorie timp de opt ani, a terminat Facultatea de Litere, Specializarea Jurnalism și Științele Comunicării din Iași, un master în Jurnalism Tematic, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, București, iar în prezent urmează cursurile programului de master Cultură și Literatură Română din cadrul Facultății de Litere Bacău.
A urmat cursurile de jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău pe tot parcurusl liceului, experiență ce i-a adus și câteva colaborări cu presa locală.
Diana are o experiență de trei ani ca reporter de teren al unui radio din Iași și un an de prezentator de știri.
Iubește tot ce ține de teatru, film, pictură și modă, fiind și organizator de evenimente culturale. Când nu este la birou sau pe teren, Diana se relaxează în natură și face fotografii, una din pasiunile ei.