Dosar penal pentru "fraudă la vot" în Timiș. Nu avea drept să voteze, dar a reușit totuși...

Dosar penal pentru "fraudă la vot" în Timiș

(Sursa foto: Facebook)

Alegeri prezidențiale 2025. Un caz mai puțin obișnuit a avut loc duminică, 4 mai, la o secție de vot din Timiș.

Alegeri prezidențiale 2025. Un bărbat în vârstă de 38 de ani, fără drept de vot din cauza unor probleme medicale, s-a prezentat la secție.

Acestuia i-a fost scanat buletinul în sistem, însă, deși a apărut alerta că este în incapacitatea de a vota, el a fost lăsat să voteze, relatează presa locală.

Prima "fraudă la vot", în Timiș

Conform Opinia Timisoarei, incidentul a avut loc în localitatea Nitchidorf, unde a fost validat votul unui alegător care nu avea dreptul de a-și exprimă o opțiune electorală. 

În acest caz, polițiștii s-au sesizat, după ce în baza de date a apărut alerta. Aceștia au deschis un dosar penal in rem pentru „fraudă la vot”.

Ce a transmis IPJ Timiș

"Până la această oră, a fost înregistrat un incident electoral, respectiv la o secție de votare din localitatea Nițchidorf, județul Timiș, a fost validat votul unui bărbat, în vârstă de 38 de ani, deși acesta

nu avea drept de vot. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”fraudă la vot”. În continuare, fiecare sesizare cu privire la producerea unor incidente electorale este verificată cu operativitate de echipele MAI, indiferent de persoanele implicate”, transmite IPJ Timiș. 

Conform sursei citate, alegătorul suferă de retard mintal și, pe tabletă, i-a fost validat votul în ciuda alertei care s-a declanșat pentru a semnala situatia medicala, intrucat barbatul are certificate medicale.

Cineva din comisia sectiei s-a sesizat însă. Omul nu a apucat să și ștampileze buletinul și să-l așeze în urnă, dar a intervenit politia.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri