Două paciente care au stat în același salon de spital cu o tânără infectată cu coronavirus au murit
Au murit două paciente care au stat în același salon de spital unde a fost tratată o tânără de 26 de ani din Petroșani infectată cu noul coronavirus.

Spitalul de Urgență din Petroșani a emis un comunicat în care anunță decesul celor două paciente. Cele două femei fuseseră testate pentru Covid-19 iar rezultatul a ieșit negativ.
"Spitalul de Urgență din Petroșani a informat DSP- Hunedoara despre decesul a două paciente care au fost în salon cu persoana de 26 de ani depistată pozitiv.
Pentru aceste două persoane s-a primit rezultat negativ pentru COVID 19. Ancheta epidemiologică este în desfășurare pentru depistarea contacților direcți ai celor 6 persoane depistate pozitiv, ieri.
Citeste si: Unele mall-uri din România îşi reduc programul de funcţionare la 8 ore începând de luni
La această acțiune din Valea Jiului participă medicii epidemiologi de la Direcția de Sănătate Publică- jud. Hunedoara și de la toate spitalele din județ.", se arată în comunicat.
Citeste si: Dana Roba va intra în cea de-a doua operație pe creier. Soțul ei încearcă să scape de pușcărie- wowbiz.ro
Citeste si: Încă un parlamentar confirmat cu coronavirus- surse
Potrivit presei locale, trei paciente au fost internate la secția de neurologie a Spitalului de Urgență Petroșani, în același salon cu tânăra de 26 de ani.
Prima femeie a decedat din cauza unui accident vascular-cerebral care a survenit în cursul zilei de joi, informația nefiind confirmată oficial până în acest moment. Alte două paciente au murit de joi până vineri. Analizele celor trei femei au arătat că nu erau purtătoare de coronavirus.
O tânără de 26 de ani din Aninoasa, Hunedoara, care s-a întors din Italia, nu a respectat izolarea la domiciliu și a mers la spital, acolo unde le-a spus medicilor că venea din Peninsulă. A fost internată la secția de neurologie a spitalului din Petroșani acolo unde a infectat trei asistente medicale și alte trei colege de salon.

