Două persoane au fost prinse în timp ce încercau să comercializeze 2,5 kg de muguri de Cannabis, în Satu Mare

Două persoane au fost prinse în timp ce încercau să comercializeze 2,5 kg de muguri de Cannabis, în Satu Mare

(Sursa foto: google.com)

Două persoane au fost prinse, în Satu Mare, în timp ce intenționau să comercializeze 2,5 kg de muguri de Cannabis, pentru suma de 9.250 de euro.

La data de 26.12.2021, procurorii D.I.I.C.O.T, Biroul Teritorial Satu Mare împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate, Satu Mare, au organizat prinderea în flagrant a două persoane care încercau să comercializeze muguri de Cannabis pentru suma de 9.250 de euro.

Citeste si: Unul dintre șefii Poliției de Frontieră Timiș lua jumătate din banii rețelei de traficanți

Cei doi inculpați au vârsta de 34, respectiv 38 de ani

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare au dispus reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a doi inculpaţi, în vârstă de 34 de ani, respectiv 38 de ani, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc. În cauză s-a reţinut faptul că, în cursul lunii decembrie 2021, inculpaţii au procurat, transportat şi comercializat droguri de risc, pe raza judeţului Satu Mare”, anunţă DIICOT.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către

Direcţia Operaţiuni Speciale.

Citeste si: Cinci bărbați din Bacău au fost reținuți de DIICOT pentru trafic de droguri


Autor

Jurnalistă, călătoare, optimistă. Un rezumat în trei cuvinte al Dianei Puiu.

A urmat cursuri de actorie timp de opt ani, a terminat Facultatea de Litere, Specializarea Jurnalism și Științele Comunicării din Iași, un master în Jurnalism Tematic, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, București, iar în prezent urmează cursurile programului de master Cultură și Literatură Română din cadrul Facultății de Litere Bacău.

A urmat cursurile de jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău pe tot parcurusl liceului, experiență ce i-a adus și câteva colaborări cu presa locală.

Diana are o experiență de trei ani ca reporter de teren al unui radio din Iași și un an de prezentator de știri.

Iubește tot ce ține de teatru, film, pictură și modă, fiind și organizator de evenimente culturale. Când nu este la birou sau pe teren, Diana se relaxează în natură și face fotografii, una din pasiunile ei.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri