Două persoane intoxicate cu gaz în Bragadiru. Echipajele medicale le-au găsit în stop cardiac
Incidentul a avut loc joi după-amiază în zona oraşului Bragadiru. Două persoane au fost găsite în stop cardiac, după ce s-au intoxicat cu gaz.
Echipajele au intervenit e strada Puşcaşului, din localitatea Bragadiru, după ce s-au înregistrat scăpări de gaze într-un canal tehnic.
„La sosirea primelor echipaje de pompieri o persoană s-a autoevacuat şi alte două persoane se aflau în stare de inconştienţă.
Victimele au fost resucitate, după care au fost transportate la spital. La spital a ajuns și o a treia persoană, care a reuşit să se evacueze. Primele două persoane au fost duse la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, iar cea de-a treia la Spitalul Bagdasar Arseni.
Echipajele furniorului de gaze fac verificări la fața locului.