Duminică, la “Asta-i România!”, Bunicuța maratonistă – povestea unei învingătoare

Duminică, la “Asta-i România!”, Bunicuța maratonistă – povestea unei învingătoare

Duminca aceasta, de la ora 14:30, la Kanal D, emisiunea de reportaje “Asta-i România!” ne invită să o cunoaștem pe bunica Eugenia, femeia care la cei 84 de ani ai săi ne-a demonstrat că vârsta e doar un număr, iar voința nu are termen de expirare.

Echipa emisiunii a mers acasă la bunica Eugenia ca să afle, chiar de la aceasta, care este secretul ”tinereții fără bătrânețe”, dar și cum este să fii atât de sprinten la peste 80 de ani. 

La vârsta la care medicii recomandă odihnă multă și muncă puțină, bunica Eugenia face fix invers, iar la cei 84 de ani își depășește limitele și vorbește despre bătrânețe doar în glumă.

Cea mai clară dovadă a curajului și voinței bunicii Eugenia este maratonul la care a participat alături de tineri bine antrenați sau chiar sportivi de performanță, un concurs de alergare montană, în pantă.  O provocare pe care bunica a acceptat-o cu zâmbetul pe buze, cu basmaua pe cap și adidașii în picioare. 2,2 kilometri, parcurși în ritm alert, într-un timp record – 45 de minute i-au adus bunicii Eugenia admirația celor prezenți, dar și două medalii; una pentru categoria de vârstă și una de “finisher”.

Tot duminică, la “Asta-i România !”, vom călători, prin intermediul emisiunii, la Toianul, comuna din Teleorman, în care primarul Ionel Neagu este cercetat sub control judiciar de către DNA pentru şase fapte de luare de mită. 

Nu ratați duminică, de la ora 14:30, o nouă ediție “Asta-i România!”, emisiune prezentată de Mihai Ghiță, la Kanal D.


Autor

Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.

Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri