E jale in spitale! Cea mai apropiata unitate medicala de Autostrada Soarelui nu beneficiaza nici macar de lifturi

E incredibil cum au loc operaţiunile de salvare în ţara noastră. Un exemplu edificator este teribilul accident de pe Autostrada Soarelui în care nu mai puţin de 50 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. ##VIDEO33857##

vineri 11 noiembrie 2016 , 19:32

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

La faţa locului a ajuns rapid o armată de salvatori, nu mai puţin de o sută de oameni. Un sfert dintre răniţi, 14 la număr, au fost însă trimişi la spitalul orăşenesc din Lehliu Gară, unde au fost aşteptaţi de un singur medic ,care are la dispoziţie o cameră de gardă cu două paturi.

"Astea sunt singurele scari si poarta spre etaj post operator unde a trebuit sa ii caram pe toti", spune Marius Graure.



El este doctorul Marius Graure. Era de garda in dimineata cumplitului accident. Deodata, din senin, au inceput sa vinea una dupa alta ambulantele. Pe autostrada, la numai cativa kilometri de spital, era nenorocire. 50 de oameni aveau nevoie de ingrijiri medicale.



"Pacienti care trebuiau evaluati din punct de vedere al functiilor vitale, al leziunilor traumatice si asta a dat un volum mare de munca si o atentie sporita la fiecare caz in parte".

Spitalul in care lucreaza doctorul Graure nu este de urgenta. Nu are o sectie de primiri urgente ci numai o camaruta mica cu doua paturi pe care medicii o numesc camera de garda. Si acum, cu ochii rosii de nesomn dupa garda, medicul se intreaba cum a reusit sa stabilizeze 14 raniti.



"E foarte greu, camera de garda are doua paturi, i-am dus si in post operator, i-am impartit pe sectii sa las asistente si medicul de la interne sa mi-i monitorizeze si daca se intampla ceva
sa ma anunte si sa ma ocup de cazurile prioritare"

Medicul isi aminteste ca in spital  era un du-te vino continuu. Personalul medical a facut tot ce era omeneste posibil. Ca sa le poata face investigatii pacientilor, au fost nevoiti sa-i care cu targile pe scari.  

Medicul spune ca a avut noroc, au venit oameni din oras sa dea o mana de ajutor... Nu+i chemase nimeni, dar voiau sa ajute, macar la caratul celor care aveau nevoie de ajutor.



Zambeste pentru ca atunci,  in orele acelea nu s-a simtit singur, chiar daca nu avea cine stie ce echipe complexe pe care sa se bazeze. A fost si chirurrg si ortoped. 

"Dupa 2-3 ore a venit smurd-ul cu echipa de medici, i-a preluat. Le-am spus care e situatia fiecaruia in parte si au plecat cu ei sa ii evalueze suplimentar", a mai spus Marius Graure.


"Medicul chirurg si cu doamna doctor de pe interne cred ca s-au descurcat admirabil, de fapt a fost o miobilizare generala asa, o emulatie pot sa spun", a declarat inginerul Dinga Mircea-Vasile.



Spitalul orasenesc din Lehliu Gara este cea mai apropiata unitate sanitara de Autostrada Soarelui. Medicii si personalul medical nu se plang de mijloacele pe care le au la dispozitie, dar e evident ca, in cazul unor alte situatii de urgenta le-ar fi necesar un lift, macar sa nu mai fie nevoiti sa care pacientii cu
targa pe scari.

 


Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Faimosii au hotarat! Pe CINE vor sa elimine din competitia Survivor Romania? Ea este... Faimosii au hotarat! Pe CINE vor sa elimine din competitia Survivor Romania? Ea este prima concurenta nominalizata spre eliminare!
spotmedia.ro
Vacanțele în străinătate se vor scumpi considerabil vara asta. Anunţul vine direct de... Vacanțele în străinătate se vor scumpi considerabil vara asta. Anunţul vine direct de la Booking.com
spotmedia.ro
Dozarea anticorpilor după vaccinare e esențială, bine de făcut sau doar un moft? Dr.... Dozarea anticorpilor după vaccinare e esențială, bine de făcut sau doar un moft? Dr. Adrian Marinescu răspunde la întrebările zilei
b1.ro
Profesorii care refuză vaccinarea anti-COVID-19 vor fi dați afară? Anunțul ministrului... Profesorii care refuză vaccinarea anti-COVID-19 vor fi dați afară? Anunțul ministrului Educației
infoactual.ro
Horoscop 8 mai 2021. Zi de risc. Astrolog: Nu lua decizii pripite Horoscop 8 mai 2021. Zi de risc. Astrolog: Nu lua decizii pripite
infoactual.ro
Cât mai durează pandemia? Numerolog: La această DATĂ, totul se va termina! Cât mai durează pandemia? Numerolog: La această DATĂ, totul se va termina!
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si