Ea este femeia ucisă în bătaie de concubinul său, sub ochii fetiței sale de 3 ani, în Hunedoara

Ea este femeia ucisă de concubin

(Sursa foto: Facebook)

O crimă șocantă a avut loc în prag de sărbători, în Hunedoara. O femeie a fost ucisă de concubinul său.

Noi detalii ies la iveală în cazul crimei din Hunedoara, cu doar câteva zile înainte de Crăciun. Un bărbat este cercetat de anchetatori după ce și-ar fi ucis partenera, în urma unei agresiuni petrecute în locuința în care cei doi trăiau împreună. Victima, Simona T., din județul Olt, a murit după ce ar fi fost lovită în repetate rânduri cu pumnii și picioarele. În urma tragediei, o fetiță de 3 ani a rămas fără mamă.

Ea este femeia ucisă în bătaie de concubinul său, sub ochii fetiței sale de 3 ani, în Hunedoara

Procurorii au stabilit că incidentul ar fi avut loc la scurt timp după ce bărbatul s-a întors din străinătate la imobilul în care locuia împreună cu concubina sa. În ordonanța procurorilor se arată că, în seara zilei de 21 decembrie 2025, în jurul orei 00:00, între cei doi ar fi izbucnit un conflict spontan pe fondul consumului de alcool și al geloziei.

Conform aceleiași surse, bărbatul i-ar fi aplicat femeii mai multe lovituri cu pumnii și picioarele, în special la nivelul capului și abdomenului, iar rănile suferite ar fi dus la deces. Bărbatul ar fi fost cel care a sunat la 112 și ar fi anunțat că victima „nu mai respiră”. Totuși, apelul nu ar fi fost făcut imediat după agresiune, ci la câteva ore distanță. Această întârziere a declanșat o direcție importantă în anchetă.
Procurorii vor să stabilească, pe baza actelor medicale și a concluziilor medico-legale, dacă victima ar fi avut șanse de supraviețuire în cazul în care ajutorul medical ar fi fost solicitat imediat. „S-a reţinut, în esenţă, că în data de 21.12.2025, inculpatul B.A.E s-a întors din străinătate la imobilul unde locuia împreună cu concubina sa, persoana vătămată T.S. Ulterior, în cursul serii, în jurul orei 00:00, pe fondul consumului de alcool şi al geloziei, s-a născut un conflict spontan între cei doi în cadrul căruia inculpatul i-a aplicat persoanei vătămate mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele la nivelul capului
şi abdomenului, în urma acestora fiind provocat decesul persoanei vătămate.”

După primele verificări, suspectul a fost reținut inițial pentru 24 de ore. Ulterior, dosarul a ajuns în fața instanței, iar Tribunalul Hunedoara a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, măsură care permite continuarea cercetărilor cu suspectul în detenție, în condițiile prevăzute de lege.

Citește și: Noi detalii în cazul crimei din Hunedoara! Ce s-a întâmplat cu bărbatul care și-a ucis în bătaie concubina de 30 de ani, sub privirile fetiței sale, înainte de Crăciun


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri