VIDEO El este Adrian, motociclistul de 21 de ani, mort în accidentul din Mehedinți. Era tatăl unei fetițe de un an și urma să se însoare anul acesta

Adrian avea doar 21 de ani. Era tatăl unei fetițe de un an și peste câteva luni urma să facă nunta cu aleasa inimii.

Viața lui Adrian s-a stins prea devreme. Tânărul de doar 21 de ani și-a pierdut viața într-un accident teribil, petrecut în seara zilei de 26 martie, în satul Corcova, județul Mehedinți, când își conducea motocicleta.

Citește și: VIDEO Un TIR cu azotat de amoniu a intrat în coliziune cu un alt camion și un autoturism, în Timișoara! Autoritățile au evacuat zona

El este Adrian, motociclistul de 21 de ani, mort în accidentul din Corcova

Potrivit informațiilor transmise de actualmehedinți.ro, în accident au fost implicate motocicleta pe care o conducea Adrian și un autoturism, la volanul căruia se afla o femeie și soțul acesteia, pasager. Șoferița ar fi încercat să efectueze întoarcea din mai multe mișcări, moment în care Adrian ar fi intrat cu motocicleta în autoturism.

Potrivit comunicatului transmis de autorități, șoferița nu s-ar fi asigurat în momentul efectuării manevrei de întoarcere. Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat valori negative. Polițiștii au deschis au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă și continuă cercetările în acest caz.

"Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că o femeie de 48 de ani, din comuna Corcova, în timp ce conducea un autoturism pe D.C.61,
pe raza satului Corcova, direcția de mers sat Corcova către satul Gârbovățu de Jos, nu s-ar fi asigurat la manevrei de întoarcere și a fost acroșată de o motocicletă, condusă de un tânăr de 21 de ani, din comuna Corcova, care circula pe aceeași direcție. Din accident a rezultat decesul tânărului motociclist"
, au transmis reprezentanții IPJ Mehedinți.

Soțul femeii aflate la volan a declarat că Adrian obișnuia să circule cu viteză.

La momentul tragediei, bărbatul susține că Adrian nu a redus viteza și ar fi încercat să depășească: "Soția mea nu conduce foarte des. A vrut să întoarcă, să efectueze manevra de întors în 3 mișcări. Motociclistul a venit cu viteză. Nu a redus viteza și s-a băgat în depășire. Mereu circula cu viteză", a declarat bărbatul.

Citește și: VIDEO Filmul tragediei din Neamț. O depășire neregulamentară a dus la moartea a patru persoane. Șoferii au murit de ziua lor

La fața locului au intervenit mai multe echipaje. Cadrele medicale l-au resuscitat pe Adrian 50 de minute, dar eforturile lor au fost în zadar. Tânărul motociclist de doar 21 de ani a fost declarat decedat.

Presa locală notează că Adrian lucra ca șofer autotren și era pasionat de motociclete, pasiune cu care se lăuda pe conturile de rețele sociale. Tânărul era era tatăl unei fetițe de un anișor, iar anul acesta urma să se căsătorească cu aleasa inimii sale.

Moartea lui Adrian i-a șocat pe toți cei care l-au cunoscut. Familia, greu încercată de tragedie, se pregătește acum de înmormântare.


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri