VIDEO El este Alexandru, tânărul de 22 de ani care a murit nevinovat în bolidul rupt în două în stațiunea Mamaia. Lucra ca barman în București și venise în Constanța să își viziteze tatăl și sora

Un accident terifiant a avut loc seara trecută în stațiunea Mamaia. O mașină în care se afla cinci tineri s-a rupt în două după ce a lovit un stâlp la o viteză de peste 160 de km pe oră.

Alexandru a pierit la doar 22 de ani, după ce venise în Constanța să își viziteze tatăl și sora. El era pasager în "mașina morții" din Mamaia. O altă tânără, Amalia, de 19 ani, se zbate între viață și moarte.

Citește și: VIDEO Accident cumplit pe bulevardul Mamaia, în Constanța. Au fost raportate 4 victime și un mort

Cinci tineri se aflau în mașina care s-a izbit violent de un stâlp de iluminat public în Mamaia. Șoferul, un tânăr de 21 de ani, din Mangalia, Sebastina M., băuse înainte să se urce la volan… avea 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Surse din IPJ Constanța au afirmat că șoferul a ieșit negativ la testul pentru droguri. Aceleași surse au declarat că după primele măsurători mașina în care se aflau cei 5 tineri ar fi circulat cu o viteză de aproximativ 160-170 km/h.

Cine este Alexandru, tânărul mort în accidentul din Mamaia

Alexandru avea doar 22 de ani, era din Suraia, județul Vrancea și absolvise cursurile Colegiului Tehnic „Edmond Nicolau” din Focșani. Potrivit Jurnalului de Vrancea, mama tânărului este din Suraia iar tatăl său din Constanța, ambii fiind întorși din Spania, unde fuseseră la muncă.

Alexandru lucra ca barman în București și venise la Constanța pentru a-și vizita tatăl și sora.

Din nefericire, incidentul tragic de ieri a făcut ca drumul la malul mării să fie și cel din urmă, el fiind declarat mort la scurtă vreme după ce a fost preluat de ambulanță.

Rudele se pregătesc acum să-l conducă pe ultimul drum. 

Amalia se zbate între viață și moarte

Amalia se mutase în comuna Saraiu din Dobrogea în urmă cu un an și locuia cu mama ei, transmite Replica online. Ca o ironie a sorții, mama fetei nici nu știe că cea din urmă

se zbate între viață și moarte, pentru că și ea, la rândul ei, a intrat ieri într-o operație.

Părinții sunt despărțiți, tatăl fetei fiind din Brăila. Starea tinerei este deosebit de gravă în urma accidentului violent.

Ceilalți doi pacienți sunt conștienți, cooperanți, cu stare generală stabilă.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri