Elena a pierit într-un mod cumplit. Femeia s-a luptat să trăiască până în ultima clipă
Românca a reușit să iasă din mașină după impact, dar s-a prăbușit la pământ după doar câțiva pași. Echipajele de intervenție nu au mai putut face nimic pentru ea.
Elena Filișanu avea 60 de ani și locuia de ani întregi în localitatea Baiano, provincia Avellino, Italia. Din păcate, femeia a pierit în urma unui accident cumplit.
Impactul a avut loc la intersecția dintre via Nazionale delle Puglie și strada Calabricito, o zonă în care au loc des accidente rutiere.
Mașina Elenei a fost spulberată de alt vehicul. Femeia nu a supraviețuit
Mașina pe care o conducea Elena a fost lovită în plin de un aut autoturism. Potrivit martorilor, femeia a reușit să iasă dintre fiare după accident. A apucat să facă doar câțiva pași, după care s-a prăbușit și și-a pierdut cunoștința.
La fața locului au ajuns echipajele de intervenție, care au încercat să o resusciteze pe româncă.
O persoană care se afla în cealaltă mașină a fost la rândul ei rănită și a fost transportată de urgență la spital. Nu se știe în ce stare se află.
Până în acest moment nu se cunoscut circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul, dar autoritățile din Baiano au deschis o anchetă.
Oamenii legii urmează să stabilească dacă viteza a fost de vină pentru producerea tragediei.