VIDEO Elena Lasconi votează în Capitală. A venit la urne împreună cu soțul ei: „Votez cu credința că azi se va face dreptate”
Candidata USR a venit la Secția de votare nr. 426 din cadrul Colegiului tehnic „Mihai Bravu” în jurul orei 10:00.
UPDATE: Elena Lasconi a făcut primele declarații din sediul USR, cu câteva ore înainte de publicarea Exit Poll-urilor.
„M-am săturat de zgomot. E mult mai bine, pentru că și anul trecut, înainte de ziua alegerilor, eram 4 sau 5 în acest sediu, iar în ziua în care erau alegerile, ne călcăm în picioare unii pe alții, ca să între cât mai mulți în poză, că aveam și alegeri parlamentare și trebuiau să fie în poză. Eu sunt bine, sunt liniștită, am încredere în români și am încredere că vor ieși cât mai mulți oameni la vot. Profit de această ocazie și vreau să fac un apel pentru toți cei care ne urmăresc, să iasă la vot, pentru că altfel nu se schimbă nimic. Votul este cel mai puternic în acest moment și dacă, cu ajutorul lui Dumnezeu, că El lucrează prin oameni, o să ajung președintele României, o să arăt că oamenii au puterea în fiecare zi, și nu doar din 5 în 5 ani sau
UPDATE: Elena Lasconi, cu soțul și doar câțiva susținători în sediul USR!
Candidata partidului la alegerile prezidențiale și-a petrecut ziua la sediul USR, singură, fără membrii partidului, ci doar împreună cu soțul și câțiva susținătorii.
Elena Lasconi a declarat că nu va participa mâine la ședința partidului pe care îl reprezintă la prezidențiale, în care ar putea să se solicite convocarea Congresului pentru a o demite din funcție.
Însoțită de soțul ei, Elena Lasconi a venit la secția de votare pentru a-și exprima alegerea. Când a ajuns în fața clădirii, câțiva susținători au strigat „eroina”.
Duminică, după ce a ieșit de la vot, Elena Lasconi a spus că a votat pentru „resetarea sistemului”.
„Am votat cu gândul și cu credința că nu ne vor mai face planurile cei din sistem, că românii au ocazia să reseteze sistemul, că în țara asta nu vom mai avea copii care să se culce flămânzi. Am votat cu credința că nici o femeie care are curajul să se apere nu va mai fi catalogată drept isterică. Cu gândul că hoții și corupții vor ajunge la pușcărie.
Votez cu credința că azi se va face dreptate, pentru că am curajul să fac dreptate. Am votat cu credința că familiilor celor care au murit la Revoluție li se va face dreptate. Îmi doresc ca românii să îmi acorde șansa de a fi pe locul 1. Haideți să votăm corect”, a spus Lasconi.