Elena Udrea îşi poate vedea copilul doar în închisoare! "Are voie la vizite scurte, de două ori pe zi!"
Elena Udrea a primit şi o veste relativ bună din partea autorităţilor din Costa Rica. Ea are posibilitatea să îşi vadă fetiţa, de două ori pe zi, dar în vizite scurte.
Totuşi, acest lucru îi este permis doar în interiorul penitenciarului in care se află încarcerată.
Deţinutei "i s-a transmis că în penitenciar există un modul maternal pentru îngrijirea copiilor, în cazul în care este interesată de acest lucru pentru copilul ei. Directorul penitenciarului aşteaptă răspunsul ei", a transmis vineri Ministerul Justiţiei şi Păcii din Costa Rica. Elena Udrea îşi va putea vedea copilul în acest centru maternal din închisoare, dar vizitele sunt foarte scurte.
"Copilul nu este admis în mod permanent, este adus de două ori pe zi pentru a fi alăptat, într-un spaţiu special. Este procedura care se aplică în cazul tuturor deţinutelor care solicită", precizează instituţia.