Elena Udrea și-a retras cererea de liberare condiţionată. Ce urmează să facă mai departe fostul ministru
Elena Udrea a retras cererea de liberare condiționată, care era înregistrată la Judecătoria Ploiești.
Potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, Elena Udrea a decis să își retragă cererea de liberare condiționată care fusese înregistrată la Judecătoria Ploiești. Fostul ministru va formula o nouă solicitare după ce o să intre în comisia de liberare condiționată a Penitenciarului Târgșor.
Tribunalul Prahova a admis la finalul lunii mai contestația la executare care a fost formulată de către Elena Udrea și a dispus deducerea din pedeapsa de șase ani de închisoare pe care aceasta a primit-o în dosarul Gala Bute a unei perioade cumulate de aproximativ opt luni.
„Deduce din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 181 din data de 28.03.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție- Secția Penală, perioada de la data de 10.02.2015 la data de 25.02.2015, reprezentând perioada în care petenta a fost reținută, arestată preventiv și arestată la domiciliu în dosarul penal nr. 880/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, perioada de la data de 25.02.2015 la data de 16.06.2015, reprezentând perioada în care petenta a fost arestată preventiv și arestată la domiciliu în România, perioada de la data de 03.10.2018 la data de 24.12.2018, reprezentând perioada în care aceasta a fost arestată în Republica Costa Rica, perioada de la data de 07.04.2022 la data de 16.06.2022, reprezentând perioada în care aceasta a fost arestată în Bulgaria, precum și perioada executată efectiv în România respectiv de la data de 16.06.2022 la zi”, scrie în minuta deciziei instanței.
Reamintim că Elena Udrea este încarcerată la Penitenciarul Târgșor încă din iunie 2022, după ce a fost extrădată din Bulgaria. Udrea este acuzată că a coordonat un sistem prin care oameni apropiați de aceasta au primit, cu știința ei, bani de la reprezentanții unor societăți comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanțate de Ministerul Turismului, pe care îl conducea.
Pe numele fostului ministru mai există acuzația că a determinat funcționari din cadrul Ministerului Turismului să își încalce atribuțiile cu ocazia achiziției de servicii de publicitate la gala unde a boxat Lucian Bute.
Prejudiciul imputat Elenei Udrea ajunge la suma de 3 milioane de euro.