Un tânăr de 18 ani din Arad a fost arestat preventiv după ce a încercat să lovească un elev cu un briceag, în apropierea unui liceu.
Citește și: Fost polițist, găsit înecat la marginea unui lac din județul Olt
Incidentul ar fi avut loc în contextul unui conflict mai vechi, transmite presa locală. Victima a încercat să fugă, dar a căzut, iar agresorul a lovit-o cu piciorul în faţă.
Incidentul a avut loc miercuri, 25 septembrie, în apropierea Liceului ”Francisc Neuman” din Arad, iar elevul a fost la un pas să fie rănit grav.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: 2024 va fi „aproape sigur” cel mai fierbinte an din istorie. Avertismentul oamenilor de știință- antena3.ro
Citeste si: O femeie din Constanța va primi 50.000 € după ce a fost diagnosticată greșit și operată de cancer. I-a fost extirpat un sân- wowbiz.ro
Victima are nevoie de 7-9 zile de îngrijiri medicale, potrivit Special Arad.
Agresorul a fost arestat
Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a transmis, vineri, că a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de un tânăr de 18 ani pentru lovire sau alte violenţe.
Procurorii au stabilit că, miercuri, în timp ce se afla în apropierea Liceului ”Francisc Neuman” din Arad, în urma unei stări conflictuale anterioare, tânărul a încercat să lovească cu un briceag un elev în clasa a X-a.
Acesta din urmă a încercat să fugă, însă s-a împiedicat şi a căzut, moment în care tânărul de 18 ani l-a lovit cu piciorul în gură.
În urma acestor agresiuni fizice, victima a suferit leziuni traumatice care necesită pentru vindecare un număr de 7-9 zile de îngrijiri medicale.
Totodată, procurorii au arătat că, prin aceste violenţe comise în public, tânărul de 18 ani a tulburat ordinea şi liniştea publică.
Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore şi apoi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă, aceasta fiind admisă de Judecătoria Arad.