Epidemia de rujeolă face victime. Aproape 100 de persoane au murit în Bangladesh

Epidemia de rujeolă face victime. Aproape 100 de persoane au murit în Bangladesh

(Sursa foto: iStock)

Epidemia de rujeolă din Bangladesh a ucis aproape 100 de persoane pe parcursul a trei săptămâni, potrivit autorităţilor sanitare, relatează AFP.

Având în vedere că infecțiile au crescut în rândul copiilor, Guvernul din Bangladesh a lansat un program pentru vaccinare de urgenţă.

„În comparaţie cu anii anteriori, numărul copiilor afectaţi este mai mare, iar nivelul mortalităţii la fel. Această epidemie are mai multe cauze. Una dintre ele este penuria de vaccinuri”, a declarat pentru AFP însărcinatul cu prevenţia epidemiilor la Ministerul Sănătăţii, dr.

Hamilur Rashid.

Citește și: Doliu în Iași. Medicul psihiatru Roxana Chiriță a murit la 65 de ani

Concret, doar în ultima perioadă s-au înregistrat 6476 de persoane care prezentau simprome de rujeolă, iar 98 dintre acestea au decedat. Rujeola a fost confirmată la 826 de persoane dintre cele care s-au prezentat la unitățile medicale.

„Acesta este cea mai mare cifră a mortalităţii înregistrată (în Bangladesh) în ultimii 20 de ani”,

a subliniat şeful Comitetului de Monitorizare a Rujeolei şi Rubeolei, Mahmudur Rahman.

Potrivit autorităților, printre factorii care au dus la dezastru se numără malnutriția și dezinformarea pe reţele de socializare cu priviree la vaccinare. Guvernul a ordonat vaccinări de urgenţă în cele mai afectate sectoare din Banglaseh.

„Ne-am luat angajamentul să aducem la zero numărul cazurilor mortale în decembrie 2025, însă nu am reuşit din cauza lipsei programelor de vaccinare suficiente”,

a mai subliniat Rahman.

Citește și: Patru persoane rănite după ce o ambulanță a fost implicată într-un accident. Autospeciala a ajuns în șanț


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri