Céline Dion a făcut declarații despre starea ei de sănătate! Cântăreața a spus că face terapie cinci zile pe săptămână, însă nu știe când va reveni pe scenă.
Vești noi despre starea de sănătate a lui Céline Dion! Cântăreața canadiană, în vârstă de 56 de ani a oferit un nou interviu pentru Vogue France, acolo unde a vorbit despre turnee, dar și despre boala cu care se confruntă, scrie The Independent.
Cu ce probleme de sănătate se confruntă Céline Dion?
Artista și-a anulat turneul mondial din anul 2023, după ce a dezvăluit că a fost diagnosticată cu sindromul de persoană rigidă. SPS este o tulburare neurologică autoimună rară care provoacă de obicei rigiditate musculară în trunchiul unei persoane. În timp, acestea pot dezvolta rigiditate și spasme la nivelul picioarelor și al altor mușchi, potrivit Cleveland Clinic, mai informează sursa citată mai sus.
"Nu pot răspunde la asta... Pentru că timp de patru ani mi-am spus că nu mă întorc, că sunt pregătită, că nu sunt pregătită.
Tot în cadrul aceluiași interviu, Céline Dion a spus că boala este încă prezentă în corpul ei și va fi mereu, dar totuși speră la un miracol, la un tratament care să o salveze.
"Cinci zile pe săptămână fac terapie sportivă, fizică și vocală. Lucrez la degetele de la picioare, la genunchi, la gambe, la pulpe, la degete, la cântat, la voce... Trebuie să învăț să trăiesc cu asta acum și să nu îmi mai pun întrebări”, a mai adăugat artista.
Luna trecută, pentru a sărbători Ziua Internațională de Conștientizare a SPS, artista câștigătoare a șase premii Grammy a postat pe Instagram un mesaj de încurajare pentru alte persoane ale căror vieți sunt afectate de această boală.