Odată cu noile măsuri fiscale intrate în vigoare de la 1 noiembrie, tot mai mulți români s-ar declarat a fi sceptici, în special cu privire la limitarea plăților cu bani cash la comercianți.

Care este scopul limitării plăților cash?

Concret, o persoană juridică nu poate cheltui mai mult de 5000 de lei cash pe zi. Măsura este cu atât mai dificilă pentru persoanele din mediul rural care nu dețin un cont bancar și nici nu își doresc unul.

Nici plățile mai mari de 10.000 de lei cash de la o persoană juridică nu sunt acceptate. Totodată, plățile către magazinele de timp cash and carry, nu pot depăși 2000 de lei cash. Consultantul financiar  Mr. Finance, Ion Soltinschi a explicat în exclusivitate pentru stirilekanald.ro care ar putea fi efectele limitării plăților cu bani fizici, dar și despre majorările comisioanelor bancare. Acesta a mai spus că măsura ar putea fi eficientă în cazul evaziunii fiscale.

”E o sabie cu două tăișuri. Scopul cu care a fost adoptată măsura este combaterea evaziunii fiscale. Pe de altă parte, această măsură poate fi un instrument prin care, lipsiți de alternativă, cetățenii ar fi constrânși să accepte condițiile băncilor atunci când vine vorba de plăți și transferuri. Măsura poate avea efecte bune în combaterea evaziunii fiscale. Să nu uităm că România se află pe primul loc în UE la capitolul evaziune fiscală, sub forma salariilor plătite în plic, magazinelor care acceptă doar cash și nu eliberează bon.

Deci în această privință, măsura poate avea efecte pozitive”, a spus Ion Soltinschi.

Plată cu cardul

Românii din mediul rural, sceptici cu privire la plata cu cardul bancar.

[Sursa foto: PixaBay]

Citeste si: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti- catena.ro

Citeste si: Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."- wowbiz.ro

Citește și: Perioada de plafonare a prețurilor alimentelor esențiale s-a prelungit încă trei luni. Care sunt noile produse cu prețuri reduse

Care sunt efectele plăților cu cardurile bancare?

De asemenea, consultantul financiar a spus că în acest fel cetățenii vor fi obligați sa facă mai des plăți cu cardul, iar automat acest lucru o să dea putere mai mare băncilor de a impune taxe mai mari. Mai multe bănci au majorat deja comisioanele bancare, iar premierul Marcel Ciolacu a spus că acest lucru este ”intolerabil”.

”Lăcomia băncilor nu poate fi alimentată din dezbaterea privind banii cash! Este intolerabil să creşti artificial comisioanele bancare! Voi convoca săptămâna viitoare la Guvern o întâlnire cu specialiştii din Ministerul Finanţelor şi BNR, dar şi cu reprezentanţii micilor întreprinzători, ai băncilor şi ai societăţii civile pentru a lua o decizie pe subiectul banilor cash”, a anunțat Marcel Ciolacu.

Băncile au anunțat mărirea comisioanelor, după intrarea în vigoare a măsurilor fiscale.

[Sursa foto: PixaBay]

Citește și: Răsturnare de situație după limitarea plăților cash. Premierul critică "lăcomia băncilor". "Este intolerabil", spune Marcel Ciolacu

Citeste si: Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul său au rămas blocați în pădure: „Am plecat prin pădure, pe jos, să căutăm o pensiune.”- kfetele.ro

Citeste si: Lora sare în apărarea Sânzianei Negru după scandalul de la Electric Castle: ”Bunul simț aruncat la gunoi este mai grav”- radioimpuls.ro

”Să nu uităm că băncile sunt societăți comerciale care au ca și scop să obțină profit. Odată ce anumiți oameni nu vor avea alternativa de a face plăti cash, fiind constrânși de a face plăți cu cardul, băncile pot impune taxe mai mari, și cred că o vor face.

Acest lucru va duce fie la creșterea prețurilor în magazine fie la diminuarea profiturilor antreprenorilor, mai ales a celor mici și mijlocii. Dacă 5% din ce încasezi tu ca antreprenor sa duc la bancă pentru că îți pune la dispoziție POS-ul și posibilitatea de a încasa bani cu cardul, ce faci? Fie crești prețul la produse, fie te limitezi la un profit mai mic. Majoritatea vor alege prima variantă. Asta înseamnă încă un plus la inflație”.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si