Laponia este destinația ideală atât pentru cei mici, cât și pentru adulți. Aici visele devin realitate, deoarece cadrul de poveste te face pe loc să uiți de tot și să te bucuri de fiecare clipă la intensitate maximă.

Țara lui Moș Crăciun poate deveni însă costisitoare, dacă vacanța nu este planificată cu ceva timp înainte. Însă odată planificate toate detaliile, sărbătorile de iarnă petrecute acolo vor fi cu siguranță de neuitat.

Pe lângă faptul că opțiunile pentru cazare sunt nenumărate, activitățile pe care le pot face turiștii aici sunt de-a dreptul inedite. Desigur, cei mici sunt cei mai încântați de întâlnirea mult așteptată cu Moș Crăciun, dar și de renii care pot fi văzuți pretutindeni.

Cât de scumpă este Laponia?

Consultantul în turism Răzvan Pascu a oferit în exclusivitate pentru stirilekanald.ro detalii prețioase despre un sejur în Laponia. Acesta a vorbit atât despre costuri, dar și despre atracțiile principale din zonă. 

”Pentru Crăciun clar Laponia este destinația din top, sau poate vreun loc din România unde să sărbătorești frumos tradițiile noastre, cum ar fi Harghita sau Maramureș. Laponia e de ani de zile în top, pentru noi este deja al 3-lea an în care mergem acolo cu sute de turiști români și e minunat de fiecare dată”,

a spus Răzvan Pascu.

Vacanță Laponia

O vacanță în Laponia nu este atât de costisitoare, dacă vacanța este planificată din timp.

[Sursa foto: PixaBay]

Citește și: Prețul pe care îl plătesc românii pentru masa de Crăciun! Cât au ajuns să coste, în magazine, carnea de porc și produsele de bază pentru sărbători?

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Copiii care au îngrozit Franţa. Autorităţile franceze sunt în alertă maximă după atrocităţile săvârșite de doi băieți de 14 și 15 ani- antena3.ro

Citeste si: Vitamina D e cea care stabilește legăturile în complicatul sistem imunitar. Ce înseamnă doza „de atac”- wowbiz.ro

Mulți renunță însă la o astfel de vacanță din cauza prețurilor, dar consultantul în turism a explicat că o astfel de vacanță nu este atât de scumpă, dacă include în pachet și îmbrăcămintea adecvată frigului de acolo, cazare, zborul, activitățile, dar și mâncarea.

”Anul acesta o excursie în Țara lui Moș Crăciun începe de la 2300 de euro de adult și 1950 euro de copil și include zbor charter direct din București, cazare la hotel de 4 stele cu demi-pensiune, însoțitori români, ghizi locali, animator român pentru copii, 3 excursii, una la Satul lui Mos Craciun - Rovaniemi și la Santa Park, una la căsuța secretă a Moșului, ascunsă într-o pădure de lângă Levi, dar și plimbare cu câinii husky. De asemenea se oferă îmbrăcăminte și încălțăminte termoizolantă pentru toată lumea”, a mai explicat specialistul în turism.

Ce activități interesante pot face turiștii în Țara lui Moș Crăciun?

Desigur, mulți își doresc o vacanță în Țările Nordice pentru a surprinde fenomenul aurorei boreale, atât de surprinzătoare de fiecare dată, iar Laponia este unul dintre cele mai bune locuri din lume pentru a vedea aurorele. Așadar, turiștii trebuie să se înarmeze cu multă răbdare și să fie pregătiți pentru condițiile meteo nefavorabile.

”Pe lângă excursiile menționate și deja incluse, te mai poți plimba cu renii, cu snowmobil-ul, poți merge în căutarea Aurorei Boreale, care nu ne-a dezamăgit niciodată și în fiecare sezon petrecut acolo și-a făcut negreșit apariția. Poți schia, poți merge la satul de gheață, la SPA. E greu să te plictisești în Țara lui Moș Crăciun, în Laponia finlandeză”,

a conchis Răzvan Pascu.

Vacanță Laponia

Vacanța în Laponia este destinația perfectă pentru sărbătorile de iarnă.

[Sursa foto: PixaBay]

Citeste si: Anunț important pentru pensionare! Cum se desfășoară recalcularea din oficiu a pensiilor- kfetele.ro

Citeste si: Motivul pentru care Emilia Ghinescu nu vrea să își facă o nouă relație în viitorul apropiat: "Nu mai vreau lucrul acesta"- radioimpuls.ro

Citeste si:- antena3.ro

Citește și: La ce oră vine Moș Nicolae? Tradiții pentru această mare sărbătoare

Bucătăria locală este de asemenea de neratat. Unul dintre preparatele care trebuie încercate în Laponia este Poronkäristys, o friptură de ren gătită lent. Nici supa de somon nu este mai prejos. Dacă decideți să vă planificați vacanța pe cont propriu trebuie să știți că prețul mediu pentru 2 persoane pe noapte la un hotel este de 120 – 140 de euro. O excursie în Rovaniemi pornește de la 889 de lei de persoană, la Arcadia Arctic Adventure Park un bilet costă de la 100 de lei de persoană, iar o plimbare cu husky costă de la 840 de lei de persoană.

Pentru cei care nu își doresc neapărat o vacanță cu zăpadă, Răzvan Pascu le-a recomandat să-și petreacă Crăciunul în Zanzibar, Maldive, Miami, sau zona Caraibe.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si