EXCLUSIV De Paște, copiii și părinții rămân fără Muzeul Jucăriilor din București. Final trist: „Ne strângem jucăriile”

După șase ani de expoziții gratuite și zeci de mii de vizitatori, Muzeul Jucăriilor riscă să-și încheie existența în tăcere, chiar în Săptămâna Mare. Găzduit până acum într-un colț cald din Muzeul Național de Istorie a României, spațiul trebuie eliberat în doar câteva zile.

Asociația care a adunat peste 100.000 de obiecte – jucării, reviste, păpuși, afișe, aparate foto și decorațiuni – caută cu disperare o soluție. Dacă nu se găsește un partener sau sponsor care să sprijine relocarea, întreaga colecție riscă să dispară. Dar poate că, de Paște, cineva va înțelege cât valorează o amintire.

O lume din jucării și din povești adevărate

Muzeul Jucăriilor nu a fost niciodată doar o colecție de obiecte.

A fost, mai degrabă, o punte discretă între generații. Un loc în care copilăria se păstra vie, indiferent de epocă sau de vârstă. A luat naștere dintr-o pasiune veche de zeci de ani și a crescut treptat, cu răbdare, departe de luminile rampei. Într-un fel, e povestea clasică a unui vis dus până la capăt – fără bani, dar cu mult suflet.

Asociația Muzeul Jucăriilor a fost fondată de frații Cristian și Mihai Dumitru, alături de alți membri ai familiei, într-un efort comun de a salva ceea ce numesc ei „copilăria românească” – de la jucăriile de tablă

și păpușile Arădeanca, până la revistele „Cutezătorii” și ambalajele vechi de bomboane.

Citește și: VIDEO Copiii își creează propriile jucării. Fabrica de jucării a lui Moș Crăciun s-a mutat în centrul Capitalei

Colecția a început să prindă contur în anii ’60 și s-a transformat, de-a lungul a șase decenii, într-un veritabil tezaur afectiv: peste 100.000 de piese, dintre care aproximativ 17.000

de jucării originale, din România și din lume, fabricate între 1900 și 1990. Fiecare piesă are o poveste: unele au stat cuminți în vitrinele magazinelor socialiste, altele au fost primite cu emoție în cizmulițe, altele au fost găsite târziu, la un târg de vechituri sau într-o cutie uitată în podul unui prieten.

Dar Muzeul nu a existat doar între patru pereți. Din 2007 până astăzi, au fost organizate aproape 200 de expoziții temporare, în parteneriat cu zeci de muzee și instituții din toată țara – de la Timișoara la Iași, de la Bacău la Arad, de la Mega

Mall la Art Safari, de la centre culturale internaționale la școli de cartier. A participat chiar și la o expoziție internațională în Portugalia, cu sprijinul Institutului Cultural Român.

Tematicile au fost extrem de diverse: jucării de altădată, „Școala de altădată”, păpuși în costume populare, „O istorie dulce” cu ambalaje de bomboane și sucuri, „Trench Art” – artă realizată de soldați în tranșee, și chiar expoziții dedicate kitsch-ului românesc, aparatelor foto, Crăciunului comunist sau benzii desenate.

Începând din 2019, o parte consistentă a colecției a fost găzduită gratuit într-un spațiu dedicat din cadrul Muzeului Național de Istorie a României. Aceasta a devenit rapid una dintre cele mai vizitate expoziții permanente – un loc în care nu se venea pentru explicații tehnice, ci pentru emoții și recunoaștere personală.

Copiii veneau cu școala. Părinții își aduceau copiii. Bunicii se uitau la vitrine cu ochii umezi.

Fiecare recunoștea „ceva de-acasă”. Și fiecare pleca mai tânăr cu vreo două decenii.

Cei care n-au vrut să arunce copilăria

Frații Cristian și Mihai Dumitru nu sunt muzeografi, nu sunt oameni de marketing, nu au studii de specialitate în istoria jucăriilor. Sunt ingineri. Dar în spatele cifrelor și al schemelor tehnice, au păstrat ceva rar: bucuria sinceră a lucrurilor mărunte și rezistența de a duce un vis până la capăt.

Totul a început în familie, cu o cutie de jucării păstrată cu grijă de tatăl lor, Gheorghe Dumitru (1934–2018), și s-a transformat într-un efort de-o viață.

„ Pentru noi, fiecare jucărie înseamnă o poveste. Fiecare copil care intră în muzeu are propria lui poveste. Iar când cineva spune: am avut și eu una exact la fel, înseamnă că muzeul și-a făcut datoria ”, spune Cristian Dumitru, fondatorul Asociației Muzeul Jucăriilor.

Colecția este și o cronologie emoțională a României. În vitrinele muzeului găsești păpuși Arădeanca cu gene din plastic, mașinuțe din tablă chinezești și sovietice, trenuțe electrice Mehala, puști cu capse, jocuri „pionierul constructor”, ursuleți de pluș, plăcuțe de abecedar și cărți de colorat. Fiecare deceniu are jucăriile lui, fiecare generație recunoaște ceva:

• Anii '60–'70: jucării din lemn sau tablă, truse de chimie, plastilină în cutii metalice.
• Anii '80: păpuși Lica, roboti japonezi, penare cu riglă, jurnale și oracole pline de stickere.
• Anii '90: primele jucării de plastic cu baterii, păpuși Barbie contrafăcute, primele jocuri electronice importate.
• Perioada interbelică: jocuri de societate ilustrate manual, cărți rare pentru copii, ziare precum Universul Copiilor sau Dimineața Copiilor.

Dar muzeul a fost și o lecție pentru copii de azi, care nu au crescut cu tehnologia, ci în ea. Acolo, vedeau cum era să învârți o morișcă, să scrii cu stiloul într-un caiet din hârtie groasă, să sufleci mânecile și să construiești ceva real, cu mâinile.

„ Unii copii vin pentru prima dată în contact cu ideea de a repara o jucărie, nu doar de a o înlocui. Le arătăm că jucăriile nu trebuie aruncate. Nici jucăriile, nici amintirile ”, povestește Mihai Dumitru.

Pe lângă jucării, în colecție se regăsesc și sute de reviste, ambalaje, afișe, planșe școlare, fotografii și chiar mărțișoare. Muzeul e gândit ca un colaj viu al culturii vizuale pentru copii, în care obiectele „mici” – banale, ignorate – primesc din nou importanță.

Frații Dumitru au dus această poveste în aproape fiecare colț de țară. Uneori, în același timp: în 2023, Asociația a avut 9 expoziții simultan deschise, în 8 orașe diferite. Fără angajați, fără fonduri publice, fără bilete de intrare. Doar cu multă muncă și puțină magie.

Final trist: „Ne strângem jucăriile”

La șase ani de la deschiderea expoziției permanente din cadrul Muzeului Național de Istorie a României, frații Dumitru au primit o veste greu de digerat: trebuie să elibereze spațiul. Urgent. Fără alternativă. Notificarea a venit în prag de sărbători, cu doar câteva zile înainte de Paște, și nu le-a lăsat prea mult loc pentru manevră.

„ Săptămâna viitoare ne strângem jucăriile. La propriu. Asta e situatia… ”, spune Cristian Dumitru, cu o voce în care se amestecă oboseala, resemnarea și o umbră de speranță. Nu e furios. Nu caută vinovați. Doar regretă că nu a existat niciodată un contract scris între Asociație și MNIR. Totul s-a bazat pe un gentleman’s agreement: ei aduceau jucăriile, muzeul le găzduia.

Colaborarea începuse în 2011, timid, cu expoziția „Colecții de copilării”. A continuat în 2012 și 2019, când succesul expoziției „Dintre mii de jucării” a transformat spațiul într-un loc fix pe harta emoțiilor urbane. Vizitatorii veneau din toată țara. La un moment dat, înregistrau și peste 1.000 de vizitatori pe zi – în special familii, grupuri de școlari, turiști străini.

În tot acest timp, frații Dumitru au lucrat aproape zilnic la întreținerea colecției, reparații, ghidaje, reamenajări și promovare. Voluntariat complet. Fără niciun beneficiu financiar.

„ Ne-am pus sănătatea în joc. Am investit fiecare ban. Am neglijat familie, serviciu, planuri personale. Pentru ce? Pentru ca jucăriile altor generații să nu ajungă la tomberon ”, mărturisește Cristian Dumitru.

Iar acum, chiar ăsta e pericolul. Peste 100.000 de piese – unele fragile, unele voluminoase, unele imposibil de mutat fără risc – riscă să fie pierdute, dacă nu se găsește rapid un spațiu de depozitare sau o locație alternativă. Cei doi frați nu mai pot susține singuri nici logistica, nici costurile unui astfel de proces.

„ Am crezut că vom construi împreună cu MNIR un Muzeu al Copilăriei. Ne-am agățat de ideea asta. Am dus toate discuțiile până la capăt, de fiecare dată. Dar în final, a rămas doar o promisiune nespusă ”, spune Cristian.

În ultimii ani, muzeul a devenit nu doar un punct de atracție, ci și o constantă în peisajul muzeistic: în perioadele în care expozițiile temporare se schimbau, Muzeul Jucăriilor era locul stabil, familiar, pe care vizitatorii îl căutau iar și iar. Acum, spațiul trebuie eliberat. Din păcate, fără înlocuire.

Să nu lăsăm copilăria să dispară

Într-o lume grăbită, agitată și, adesea, uitucă, Muzeul Jucăriilor a fost o mică ancoră. Un loc unde puteai încetini pasul și zâmbi, fără să știi exact de ce. Pentru unii, era o lecție de istorie vizuală. Pentru alții, o terapie emoțională. Pentru mulți copii, primul contact cu ideea de muzeu. Sau cu ideea de grijă față de trecut.

De aceea, apelul fraților Dumitru nu e doar o cerere de ajutor logistic sau financiar. Este un apel pentru memorie, pentru patrimoniu și pentru o formă sinceră de educație afectivă.

„ Nu cerem bani. Nu cerem nici statut oficial. Cerem doar un spațiu în care să nu aruncăm tot ce am adunat în 60 de ani. Pentru copiii de azi și pentru cei care am fost noi odată ”, spune Cristian Dumitru.

Într-o țară în care adesea trecutul este ignorat sau abandonat, Asociația Muzeul Jucăriilor oferă un model de implicare civică tăcută, dar consecventă. Fără fonduri publice, fără scandaluri, fără presiuni. Doar cu multă muncă. Expozițiile lor au ajuns peste tot în România, în muzee mari și mici, în centre culturale, mall-uri, școli, biblioteci, grădinițe. La un moment dat, nouă expoziții erau deschise simultan în opt orașe.

Ceea ce le lipsește acum este doar o șansă să continue. Un spațiu unde colecția să fie păstrată. Sau un partener care să creadă în acest proiect. Sau un sponsor care să înțeleagă că o parte din viitor începe tocmai cu grija față de trecut.

Pe site-ul muzeuljucariilor.ro, o parte din exponate pot fi văzute în format digital. Dar o imagine nu înlocuiește emoția unui copil care își vede tatăl spunând: „Uite, am avut exact jucăria asta”. Mii de oameni au semnat caietele de impresii, cu mesaje scrise în română, engleză, franceză, italiană, japoneză. În toate limbile, ideea a fost aceeași: acest loc trebuie să rămână.

Așadar, poate că în această primăvară, în loc să închidem ușa unui muzeu care a fost crescut cu trudă și iubire, cineva o va deschide către un nou început. Pentru că uneori, cele mai frumoase lucruri încep exact atunci când păreau pierdute.

Foto: https://www.facebook.com/AsociatiaMuzeulJucariilor