EXCLUSIV: Dosarul CE Oltenia începe să înainteze/ Avocatul Adrian Cuculis: ”S-au stabilit obiectivele ce urmează să facă lumină în legătură cu tancheta”
Ancheta în legătură cu tragedia de la CE Oltenia în care au murit trei oameni și alți 10 au fost răniți a început să stabilească obiectivele, asta după ce parchetul a refuzat accesul la dosarul penal.

Ancheta în legătură cu tragedia de la CE Oltenia a început să stabilească primele obiective
[Sursa foto: Arhiva stirilekanald.ro]In articol:
- Au fost stabilite primele obiective ale anchetei
- Frânele mașinii nu erau corespunzătoare
- Plecarea lui Virgil Popescu din Guvern, luată în calcul
Tragedia în care au murit trei oameni și alți 10 au fost răniți după ce un vehicul în care se aflau 25 de muncitori s-a răsturnat, marți, 17 ianuarie, la mina
Au fost stabilite primele obiective ale anchetei
”Primele semne că dosarul CE Oltenia a început să miște. S-au stabilit obiectivele ce urmează să facă lumină, cel puțin parțial, în legătură cu tancheta ce s-a răsturnat și a luat viața celor 3 muncitori”, a spus avocatul.
”Cumva deja se cristalizează faptul că tanchetele erau mai mult decât uzate, dar doar prin prisma întrebărilor adresate experților prin obiective”, a mai adăugat acesta.
Mai mult, mașina avea probleme tehnice, printre ele regăsindu-se și defecțiuni la sistemul de frânare.
Frânele mașinii nu erau corespunzătoare
”La prima vedere, se pare că mașina ar fi ”sărit din viteză” în timp ce urca dealul (presupusul drum tehnologic), și nici frânele nu erau corespunzătoare, ceea ce a dus la răsturnarea tanchetei”, a explicat Adrian Cuculis.
Citeste si: Trei cutremure în România, duminică! Unde s-au produs și ce magnitudine au avut- kanald.ro
În continuare, ancheta este pusă sub presiune iar familiile celor decedați cer să li se facă dreptate iar vinovații să plătească.
Ancheta în legătură cu tragedia de la CE Oltenia a început să stabilească primele obiective
”Termenul de depunere pentru raport este 15 martie, un termen nerealist totuși, însă, un termen ce pune presiune pe anchetă. Amintesc că s-au depus cereri de constituire de parte civilă ce depășesc 2,7 milioane de euro, având în vedere familia extinsă”, a mai spus avocatul.
Plecarea lui Virgil Popescu din Guvern, luată în calcul
Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului a spus la scurt timp după tragedie că demisia ministrului Energiei este un act unilateral.
”Nu se pune problema de a aștepta o demisie, ci de a avea o evaluare corectă a celor întâmplate din perspectiva responsabilităților și în planul doi- asumarea acelor responsabilități”, a declarat acesta în timpul unei Ședințe de Guvern.
Și Ministrul Energiei, Virgil Popescu a avut un cuvânt de spus. El a cerut demisia directorului sucursalei miniere, a şefului exploatării miniere şi a şefului carierei Jilţ Sud.
”Mie mi se pare normal ca cei care răspund de acest lucru, de minerit, să-şi piardă funcţiile, deci acest lucru este normal, nu aştept raportul Corpului de Control pentru acest lucru, vreau ca mâine acest lucru să se întâmple”, a spus el, după accidentul de la cariera Jilţ Sud.

