1 din 3 | Ioana Văleanu a studiat trei ani la Conservatorul din Bari, iar acum s-a întors la Ploiești pentru a promova muzica de cameră.
2 din 3 | Ioana Văleanu - absolventă Conservator Bali
3 din 3 | Primul recital al stagiunii Anima, care a avut debutul pe 20 iunie, a avut invitați 3 muzicieni ploieșteni.
Ioana Văleanu a studiat trei ani la Conservatorul din Bari, iar acum s-a întors la Ploiești pentru a promova muzica de cameră.
Ioana Văleanu, o tânără din Ploiești, de doar 29 de ani, și-a propus să aducă în România muzica de cameră. Tânăra a absolvit Colegiului de Artă Carmen Sylva din Ploiești, iar mai apoi a plecat la studii în Italia, mai exact la Conservatorul din Bari. După definitivarea studiilor, specializarea percuție, Ioana a mai petrecut un an în Italia ca angajată a orchestrei de acolo, iar, apoi, s-a întors în România, unde s-a angajat la Filarmonica din Ploiești.
Ioana și-a dorit să împărtășească cu cei de acasă ceea ce a învățat în Bari
Ioana Văleanu a vorbit în exclusivitate pentru stirilekanald.ro despre întreaga ei experiență în Italia și despre conceptul de muzică de cameră.
Citește și: EXCLUSIV: Elevii români au obţinut şase medalii la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori
”Eu fac muzică de când aveam 7 ani, deci, practic, dintotdeauna.
”Muzica de cameră este, probabil, cea mai intimă formă de a face muzică. Muzica de cameră se întâmplă de obicei în spații mai mici, săli de concerte, special concepute, sau muzee, spații în aer liber etc. și presupune un număr mai mic de muzicieni: formații de trio, cvartet, cvintet. Între muzicieni și public se creează astfel o conexiune mai profundă, dată și de apropierea fizică dintre aceștia. În România începe să fie din ce în ce mai cunoscută muzica de cameră și din ce în ce mai promovată, iar asta nu poate decât să ne bucure”, a mai adăugat Ioana Văleanu.
”Cred că este nevoie de cultură”
Ioana a mai povestit și despre proiectul Anima, cu ajutorul căruia își dorește să promoveze muzica de cameră, și în același timp să dezvolte spiritul cultural în Ploiești.
”Proiectul Anima, mai precis Stagiunea de muzică de cameră Anima, este primul proiect de acest gen, din câte știu eu, din Ploiești. Prima stagiune de muzică de cameră independentă prin care ne propunem să promovăm tinerii muzicieni, muzica de cameră, dar și încercăm să formăm o comunitate culturală bine definită în Ploiești.
”Cred că acest tip de inițiative sunt benefice atât muzicienilor cât și publicului, mai ales când vorbim despre muzicieni care vin din comunitate.
La primul recital al stagiunii Anima, care a avut debutul pe 20 iunie, am avut invitați 3 muzicieni ploieșteni, iar asta mi se pare fantastic, să poți să vii acasă, să cânți, să știi că în public sunt prietenii și familia, aceasta este pentru un muzician poate cel mai frumos sentiment, un fel de împlinire greu de explicat în cuvinte. Vor fi recitaluri lunar, câte unul pe lună. Cred cu tărie că este nevoie de cultură, de frumos și de niște repere solide pentru generațiile următoare, dar și pentru noi ca societate și comunitate”