1 din 4 | Negocierile dintre sindicate și reprezentanții Guvernului continuă/ Iulian Cristache: ”Obligatoriu de luni ar trebuie să putem începe cursurile”
2 din 4 | Greva generală din Educație continuă, fiind a treia zi de protest a profesorilor. Astăzi va fi o ședință a liderilor sindicali, la care sunt invitați și reprezentanţii Guvernului, la sediul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ.
3 din 4 | Greva profesorilor continuă, până când aceștia vor obține ceea ce își doresc.
4 din 4 | Părinții sunt îngrijorați că examenele vor fi compromise din cauza grevei.
Greva generală din Educație continuă, fiind a treia zi de protest a profesorilor. Astăzi va fi o ședință a liderilor sindicali, la care sunt invitați și reprezentanţii Guvernului, la sediul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ.
Greva profesorilor continuă, până când aceștia vor obține ceea ce își doresc. Simion Hăncescu, preşedintele FSLI a spus ieri, după întâlnirea de la Guvern că reprezentanţii Guvernului au fost invitaţi miercuri, la sediul FSLI, la ora 17:00, la o şedinţă cu liderii celor trei federaţii sindicale.
”Mâine (miercuri n.r.) va fi o şedinţă a tuturor liderilor celor trei federaţii şi am invitat conducerea Guvernului.
”Cei care vor plăti vor fi copiii noștri”
Iulian Cristache, Președinte al Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți a vorbit în exclusivitate pentru stirilekanald.ro despre îngrijorările părinților, dar și despre posibilitatea decalării examenelor.
Citește și: O profesoară din Timișoara face apel la Klaus Iohannis: ”Eu sper şi fac apel şi către domnul preşedinte Iohannis, pentru că vine din rândurile noastre, cunoaşte neajunsurile din sistem”
”Fără discuție că părinții sunt îngrijorați, de aceea noi ne-am dus ieri la Guvern, astfel încât să ne asigurăm că va exista un dialog continuu între Guvern și Sindicate până când această grevă se va opri”, a spus Iulian Cristache.
”Rostul nostru când ne-am dus ieri la Ministerul Educației și la Guvern a fost să ne asigurăm, și am fost asigurați de acest lucru inclusiv de doamna ministru și inclusiv de Guvernul României, că se vor întâlni până când vor găsi soluțiile necesare, cu certitudine că este nevoie de un compromis de ambele părți. Că dacă una dintre părți nu cedează și vor să obțină tot, fie că vorbim de Guvern, fie că vorbim de sindicate, atunci nu se va ajunge la nicio soluție și cei care vor plăti vor fi copiii noștri. Așadar, sperăm ca și după întâlnirea de astăzi să se facă un pas, în sensul în care, dacă nu de mâine, dar obligatoriu de luni ar trebui să putea să începem cursurile și să revenim la calendarul care a fost deja aprobat de Ministerul Educației”, a mai adăugat Preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi.
Părinții sunt îngrijorați de greva profesorilor
” Fără discuție, examenele nu ar trebui să fie amânate. Și, în situația în care nu se vor înțelege, ultimul lucru pe care îl acceptăm este să vorbim de decalarea examenelor, dar nu o decalare în sensul în care să nu se țină la termenul stabilit și peste o lună sau două luni, pentru că există riscul în această situație să nu mai avem a doua sesiune de Bacalaureat.
Citește și: Grevă profesori 2023. Ar putea fi amânate examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat?
Preşedintele FSLI a mai transmis că ”până în momentul de faţă nu s-a conturat nimic acceptabil de către oameni”.
„Noi avem un mandat foarte clar şi îl repet, dacă Guvernul va veni cu un act normativ prin care să acorde o mărire în avans, care să acopere rata inflaţiei şi în acel act normativ să scrie negru pe alb ceea ce au scos din legea educaţiei, şi anume grila de salarizare se va construi pornind de la principiul că profesorul debutant va avea salariul mediu pe economie, nu se va opri nimic”, a mai explicat Simion Hăncescu.