Explozie într-o casă din Botoșani! Un bărbat de 55 de ani a ajuns la spital cu arsuri grave la mâini și picioare

Un bărbat a fost rănit grav în urma exploziei puternice care i-a zguduit gospodăria. Vecinii au sunat la 112.

Incidentul a avut loc sâmbătă în localitatea Buimăceni, comuna Albeşti din Botoșani. Vecinii victimei au dat alarma atunci când au auzit explozia.

În urma deflagrației, locuința a fost cuprinsă de flăcări, iar la fața locului au ajuns pompierii din cadrul Gărzii de Intervenţie Truşeşti cu două autospeciale de stingere, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Albeşti, dar şi o ambulanţă SAJ.

Citește și: Cosmin a plecat de acasă și nu s-a mai întors. Mesaj RO-Alert pentru găsirea băiatului de 11 ani, dispărut din Sălaj

„Pompierii au constatat faptul că locuinţa, cu o suprafaţă totală de aproximativ 60 de metri pătraţi, ardea în totalitate. Proprietarul casei era în curte. Acesta a suferit arsuri la mâini şi la picioare şi a fost transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate, de către echipajul medical”,

a transmis ISU Botoșani.

Pompierii au reușit ulterior să stingă incendiul. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani a informat că cel mai probabil explozia a fost provocată de o acumulare de gaze.

Citește și: Nicușor Dan, vizită oficială în Republica Moldova de Ziua Limbii Române. S-a întâlnit cu Maia Sandu la Chișinău: „Este responsabilitatea noastră să ne ajutăm unii pe ceilalţi”


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri