Explozie la Ambasada Ucrainei din Madrid. O persoană a fost rănită.

(Sursa foto: PixaBay)

O explozie a avut loc miercuri la Ambasada Ucrainei din Madrid, a anunțat Ministerul spaniol de Interne, potrivit CNN. Oficialii au anunțat că un angajat al instituției a fost rănit.

UPDATE: Explozibilul era într-un plic pe care angajatul l-a deschis

Explozibilul se afla într-un plic pe care l-a deschis angajatul rănit.

Plicul conţinea o cantitate mică de explozibil artizanal, au declarat pentru agenţia EFE surse din cadrul poliţiei. Scrisoarea era adresată ambasadorului, dar nu a trecut prin scaner, ci a fost deschisă de un paznic, în grădina ambasadei, potrivit News.ro.

UPDATE: Ce a transmis purtătorul de cuvânt al ministrului ucrainean de externe?

"Ambasada Ucrainei din Spania a primit un plic. În timpul inspecţiei, plicul a explodat în mâinile comandantului. Comandantul are uşoare, acum este spitalizat, primeşte îngrijirile medicale necesare. Nu există nicio ameninţare la adresa vieţii sale", se arată în mesajul purtătorului de cuvânt, citat de agenţia ucraineană UNIAN.

Un angajat al ambasadei a fost ușor rănit și a fost transportat la spital pentru îngrijiri suplimentare.

Din primele informații explozia a avut loc în timp ce acesta manipula o scrisoare.

Polițiștii spanioli au transmis că este prea devreme pentru a ști dacă explozia a avut loc când angajatul a deschis plicul sau când pur și simplu, acesta a fost mutat dintr-un loc în altul.

Autoritățile au fost înștiințate cu privire la explozie în jurul orei locale 13:15. Ambasada Ucrainei se află în Hortaleza, în zona de nord-est a Madridului.

Zona ambasadei a fost izolată

Încă nu este clar cum scrisoarea a trecut nedepistată de serviciul privat de supraveghere al Ambasadei Ucrainei din Madrid.

Autoritățile au activat protocolul de acțiune și zona a fost izolată imediat. 

Pirotehniștii ajunși la fața locului s-au ocupat de identificarea și dezactivarea altor posibile obiecte cu risc.Ambasada Ucrainei din Madrid nu a comentat încă incidentul.

Citește și: Explozie la un bancomat din Constanța

Purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, Oleg Nikolenko, a transmis că ministrul Dmitro Kuleba a emis instrucțiuni urgente care să întărească securitatea în toate reprezentanțele diplomatice ale țării în străinătate.

12 persoane au fost evacuate, în urma unei explozii produse la un apartament din Dâmbovița

O explozie a avut loc, luni, într-un bloc din localitatea dâmbovițeană Fieni. 12 persoane au fost evacuate.

Explozie puternică într-un bloc din Dâmbovița.

12 persoane au fost evacuate, iar o persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale.
„Intervenţie în urma unei explozii într-un apartament în oraşul Fieni, str.

Republicii. La locul evenimentului pompierii au constatat că în urma exploziei a fost afectat apartamentul unde s-a produs deflagraţia şi un apartament vecin.

Citește și: VIDEO- Un bancomat a fost aruncat în aer la pavilionul expozițional din Constanța, al doilea în ultimele zece zile

Explozia nu a fost urmată de un incendiu. În urma evenimentului, o persoană, conştientă primeşte îngrijiri medicale de la echipajul SMURD.

Au fost evacuate 12 persoane din blocul unde se află  apartamentul afectat"precizează ISU Dâmboviţa.
Trei autospeciale de stingere acționează la fața locului, un ehipaj SMURD și un echipaj de descarcerare.

Citește și: Noi explozii în Crimeea


Editor web

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, specializarea Jurnalism și a urmat cursurile unui masterat în Resurse Umane.

A fost atrasă din timpul liceului de domeniul jurnalistic, motiv pentru care încă de pe băncile facultății a trecut prin redacțiile unor publicații și posturi de televiziune.

Și-a început cariera în presă în anul 2021 ca redactor pentru site-ul stirilekanald.ro, unde se află și astăzi și unde pune în practică pasiunea pentru jurnalism.

Parteneri