Explozie lângă Roma, la o staţie de alimentare cu carburant. Doi morţi şi zece răniţi

E. V., Wednesday 05 December 2018 , 19:20

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Două persoane au murit, iar alte aproximativ zece au fost rănite într-o explozie la o staţie de alimentare cu carburant, miercuri după-amiaza, la aproximativ 30 de kilometri nord-est de Roma, au anunţat pompierii, relatează AFP.

”Explozie la staţia de alimentare cu benzină de pe (drumul naţional) Salaria. Un pompier a murit şi unul dintre civilii implicaţi, Durere infinită”, au anunţat pompierii într-un mesaj postat pe Twitter. ”Şapte pompieri implicaţi în explozia unei staţii de alimentare cu benzină la Salaria. Operaţiuni în curs, alte opt persoane ar fi implicate”, au anunţat anterior, miercuri după-amiaza, pompierii.

Potrivit presei italiene, explozia a avut loc în momentul în care un camion cisternă aproviziona staţia. Imagini difuzate de posturi de televiziune surprind incendiul provocat de explozie, controlat miercuri după-amiaza în urma intervenţiei mai multor echipe de pompieri.

Ambulanţe şi trei elicoptere au fost mobilizate să transporte răniţii către spitale în capitală. Potrivit prefectului poliţiei din oraşul Rieti, Antonio Mannoni, cea mai apropiată localitate de locul exploziei, zece persoane au fost rănite, iar două dintre ele se aflau în ”cod roşu”, cel mai grav în Italia, fără ca acest lucru să însemne neapărat că viaţa le este în pericol. Salaria - drumul naţional pe care a avut loc acest accident - asigură o legătură îngtre Roma şi Porto d'Ascoli, pe coasta Mării Adriatice, trecând prin Rieti (centru).

Drumul a fost închis temporar pe ambele sensuri de circulaţie.

sursa foto: News 

Te-ar putea interesa si

Loading...