Explozie urmată de incendiu într-o casă din Lupeni. Un bărbat de 53 de ani a murit.
O explozie puternică s-a produs luni, în municipiul Lupeni, județul Hunedoara. Deflagrația a fost urmată de incendiu și a avut loc la o centrală termică pe lemne dintr-o locuință. Un bărbat de 53 de ani și-a pierdut viața.
Explozie puternică într-o casă din Lupeni! Un bărbat de 53 de ani a murit
O explozie s-a produs la o centrală termică pe lemne și a fost urmată de un incendiu, iar în urma incidentului un bărbat de 53 de ani și-a pierdut viața, în ciuda eforturilor făcute pentru a-l salva.
La fața locului au ajuns echipaje ale Detașamentului de pompieri Petroșani, care au acționat de urgență pentru lichidarea incendiului. Pompierii au stins flăcările care se manifestau în interiorul camerei tehnice, pe o suprafață de aproximativ 10 metri pătrați, încercând să stabilizeze situația și să elimine orice risc suplimentar.
Între timp, echipajul medical al Serviciului de Ambulanță Județean a preluat victima. Momentul a fost unul dramatic, bărbatul, scos din încăpere de vecini, era inconștient și prezenta multiple traumatisme. S-au început imediat manevrele de resuscitare, însă, din nefericire, eforturile medicilor nu au mai putut schimba deznodământul.
Victima, în vârstă de 53 de ani, a fost declarată decedată. Cauzele exacte ale exploziei urmează să fie stabilite de specialiști, iar ancheta va clarifica împrejurările în care s-a produs tragedia care a curmat o viață.
„ Echipaje ale Detașamentului de pompieri Petroșani au intervenit, astăzi, pentru a gestiona o situație de urgență generată de o explozie urmată de incendiu, la o centrală termică pe lemne aflată într-o casă din municipiul Lupeni. Pompierii au intervenit de urgență și au stins flăcările care se manifestau în interiorul camerei tehnice unde s-a produs deflagrația, pe o suprafață de aproximativ 10 metri pătrați. La sosirea echipajului medical al Serviciului de Ambulanță Județean, un bărbat care avea pe corp multiple traumatisme, se afla inconștient în afara încăperii, fiind scos în exterior de către vecini. Imediat au început manevrele de resuscitare, dar, din nefericire, victima în vârstă de 53 de ani nu a mai putut fi salvată. Cauzele producerii exploziei la sistemul de încălzire al centralei termice urmează să fie stabilite. ”, a transmis ISU Hunedoara.
Citește și: Cine este tânărul de 25 de ani care a murit într-un grav accident în Argeș