Explozie într-un bloc din Murfatlar. O persoană a fost rănită, mai multe locuințe sunt afectate
Incidentul a avut loc sâmbătă dimineața, într-un bloc de garsoniere din orașul Murfatlar.
O persoană a ajuns la spital după ce o butelie defectă a provocat o explozie. Trei locuințe și un autoturism au fost afectate. La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere incendii cu apă și spumă, o autospecială pentru transport victime multiple, o autoscară și un echipaj SMURD.
Victima este un bărbat în vârstă de 65 de ani. Acesta era conștient când a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgențe, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) 'Dobrogea' al județului Constanța.
„Explozia, din cauza unei acumulări de gaze de la o butelie defectă, nu a fost urmată de incendiu. Au fost afectate de suflul exploziei garsoniera în suprafață de 20 de metri pătrați, ușile altor două garsoniere, precum și un autoturism”,