
1 din 2 | Facultatea de doi ani revine în România, pentru a putea rezolva criza de specialiști de pe piața muncii

2 din 2 | Ligia Deca - Ministrul Educației
Facultatea de doi ani este o noutate introdusă în Legile Educației, dezbătută de Comisia de specialitate din Parlament.
Comisia pe învățământ din Camera Deputaților a introdus joi, în proiectul Legii pentru învățământ superior, posibilitatea de a face studii superioare cu durată de doi ani, potrivit spotmedia.ro. Astfel, în afară de medicină, drept și arhitectură, toate facultățile ar putea oferi programe de doi ani pentru anumite specializări rapide.
Cei care fac cursurile cu durata redusă vor primi diplomă de subinginer
Dacă ne uităm la câteva meserii pentru care s-ar putea aplica acest program de studiu de doi ani, vorbim despre economiști, cei din sectorul IT sau pentru ingineri, unde cei care aleg
„Studenţii înmatriculaţi la programe de studii universitare de licenţă organizate la forma cu frecvenţă pot parcurge cu aprobarea consiliului facultăţii doi ani de studii într-un singur an cu excepţia programelor de studii din domeniile medico-farmaceutice, militar, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională şi a ultimului an de studii în condiţiile prevăzute de regulamentele de organizare şi desfăşurare a programelor de studii
Ligia Deca - Ministrul Educației
De asemenea, USR a propus ca instituțiile de învățământ superior să fie obligate să publice în format digital toate tezele de doctorat realizate după Revoluție și până în prezent
”Acest lucru este pentru creșterea transparentizării și accesarea liberă a documentației pentru a analiza de plagiat. Știm că au fost multe scandaluri mediatice și nu ne-am dorit din nou să mergem în biblioteci să studiem anumite teze secrete pe hârtie. Am dori ca acestea să fie transparente pentru toată lumea”, transmite USR.
Ministrul Educației nu a fost de acord cu publicarea în format digital a tezelor de doctorat realizate după Revoluție
Ministrul Educației, Ligia Deca nu a fost de acord cu amendamentul USR,spunând că ” Digitalizarea tuturor tezelor începând cu anul 1990 este un proces de lungă durată și acolo unele dintre ele comportă și chestiuni care țin de dreptul de autor. Dacă nu a existat această obligație la momentul la care teza a fost susținută de publicarea tezelor pe un portal online, este destul de greu să instaurăm această obligativitate acum retroactiv”.
” Dacă este prea greu și pentru că este un volum foarte mare deodată suntem de acord să stabilim împreună un termen pentru a face asta, să nu ma stăm să verificăm lucrarea domnului Bode în biblioteci, să putem să ne uităm de pe laptop”, au
Edupedu.ro scrie că la propunerea AUR, deputații au votat eliminarea din lege a unei prevederi care stabilea un număr limitat de mandate pentru prorectori, decani sau prodecani.