Farul Constanța, în doliu! A murit Ilhan Mustafa

A murit Ilhan Mustafa

(Sursa foto: Facebook Farul Constanta)

A murit Ilhan Mustafa, fost fundaș de dreapta la Farul Constanța și director la Palatul Copiilor.

Ilhan Mustafa a fost „unul dintre cei mai apreciați și iubiți jucători” din istoria grupării Farul Constanța.

Citește și: Un pensionar a murit într-o saună din Timișoara

A murit Ilhan Mustafa

Anunțul tragic al morții fostului fotbalist a fost făcut de clubul de fotbal Farul Constanța.

"

Farul Constanța anunță cu regret trecerea în neființă a lui Ilhan Mustafa, unul dintre cei mai apreciați și iubiți jucători din istoria clubului.

Fundaș dreapta în una dintre cele mai frumoase echipe din istoria Farului, locul 4 în ediția 1973/1974, Ilhan Mustafa a debutat în tricoul alb-albastru în 1970, iar apoi a jucat din nou pentru Farul între 1974-1981, unde, așa cum avea să declare, "a fost cea mai frumoasă perioadă a vieții mele".
Mereu în inima noastră! Condoleanțe familiei", este mesajul transmis de Farul Constanța.

Citește și: A murit o artistă legendară, parteneră de scenă cu Robert Redford și Jane Fonda. A jucat în "Dolce Vita"

Ilhan Mustafa avea 73 de ani. Acesta și-a început cariera în fotbal când avea 15 ani, la AS Armata Marina Mangalia. La 16 ani a ajuns să joace la echipa de seniori a clubului, în Divizia C, iar din ianuarie 1970, la vârsta de 17 ani și 5 luni, să fie transferat la Farul Constanța.

Până în 1974 a evoluat, în schimb, la Portul Constanța și Victoria Roman (stagiu militar), iar apoi ca fundaș dreapta la Farul Constanța până în 1981.

Ilhan Mustafa s-a retras din activitate la vârsta de 31 de ani. În anul 2005, fostul fundaș a fost numit director al Palatului Copiilor din Constanța.


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri