Fazele lunii august 2022: Află când va fi Lună Nouă și Lună Plină în august! Vezi datele schimbărilor fazelor lunii din august 2022!
Fazele lunii august 2022: Când este Lună Plină şi Luna Nouă? Fazele lunii reprezintă diversele forme în care poate fi văzută luna și care sunt întotdeauna aceleași. Aceste modificări se raportează la poziția lunii în raport cu Pământul și Soarele.
Astfel, ciclul lunar este alcătuit din 28 zile și format din patru faze principale: Luna Nouă, Primul Pătrar (Primul Sfert), Luna Plină, Ultimul Pătrar (Al doilea trimestru). În cadrul acestor cicluri se produce iluminarea sau ascunderea totală a lunii.
Când este Lună Nouă şi Lună Plină în august 2022?
Când luna nu este luminată sau nu poate fi văzută, atunci este lună nouă. Faza Lunii noi este atunci când, în cursul orbitei sale, satelitul se intrepune între Pământ și Soare. În timpul acestei faze nu este posibilă vederea Lunii deoarece ea este prezentă "pe cerul zilei", la mică distanță de Soare.
Totodată, în cadrul acestor cicluri se produce iluminarea sau ascunderea totală a lunii. Când se rotește un sfert din tură și putem vedea doar jumătate din lună luminată are loc semilună, când poate fi văzută în totalitate, când Pământul se aliniază cu Soarele, are loc luna plină.
Citeste si: Horoscop 2022: Cea mai fericită zodie în această vără! Iubirea îi bate la uşă
În astrologie se spune că, o lună plină este vazută ca un apogeu, un punct culminant. Oamenii confundă deseori Luna plină cu un timp pentru a manifesta, în timp ce aceasta practică este mai potrivită în timpul lunii noi.
Luna plină se referă la confortul, securitatea și odihna noastră. Totodată, în fiecare lună, pe măsură ce luna intră în diferite faze, energia se va schimba.
De asemenea, faza de lună plină este cunoscută pentru faptul că aduce sentimente și emoții intense, însă pot reveni și unele situații nerezolvate din trecut.
Citeste si: Horoscop august 2022: Zodiile care au parte o un final de vară de vis
Fazele lunii august 2022
Lună nouă 28 iul. 2022
Semiluna în creștere din 29 iul. 2022 la 4 aug. 2022
Luna primul trimestru 5 aug. 2022
Luna în creștere din 6 aug. 2022 la 10 aug. 2022
Lună plină 11 aug. 2022
Luna în scădere din 12 aug. 2022 la 18 aug. 2022
Luna al treilea trimestru 19 aug. 2022
Semiluna în scădere din 20 aug. 2022
la 26 aug. 2022Următoarea luna plină va fi la data de 10 Septembrie 2022.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.
Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.
Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.
Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.
Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.