Femeia care se lupta in instanta pentru copilul sau primeste o lovitura crunta. Baietelul ei risca sa fie trimis in Portugalia, la tatal lui condamnat pentru violenta
Ana Stancu, femeia care se luptă în instanţă, pentru copilul său, primeşte o lovitură cruntă. Băieţelul ei, în vârstă de 8 ani, riscă să fie trimis în Portugalia. Nici măcar, toată susţinerea, pe care a primit-o de la bunicul patern, dar şi de la Ana Nedelcu, mama căreia justiţia i-a dat câştig de cauză, nu a reuşit să îi aline suferinţa. ##VIDEO15987##

„Ma tem de institutiile care ar trebui sa mi apere copilul in Romania, nu fac nimic. Asa ceva nu mi s-a intamplat in Portugalia, eram un strain tara lor si m au ajutat”, a declarat femeia.
Doar o mama poate simti ce simte in aceste momente Ana Stancu, femeia care se lupta cu tatal din Portugalia pentru copil.
Femeia tocmai a primit o lovitura crunta din partea judecatorilor. Trebuiau sa stabileasca tara unde va creste baiatul ei. Dar magistratii au dat un alt termen in dosar, iar acum trimiterea celui mic in Portugalia pare inevitabila. „Sunt debusolata, am ajuns sa mi fie frica de judecatori”.
Acolo l-ar astepta tatal, Amedeo Szel, omul care are la activ o condamnare de doi ani de inchisoare cu suspendare pentru violenta domestica.
„Copilul e deja inscris aici, la activitati, in tiompul oliber, deja am platit, e inscris pentru septembrie”, a declara acesta.
Ana Stancu spune ca micutul nici nu vrea sa auda de plecare. "Facem terapie psihologica si mergem si la un medic psihiatru. Eu fac tot posibilul ca el sa ramana in Romania”, a declarat Ana Stanciu.
„Rog pe toata lumea care poate sa semneze acea petitie pentru copilasul meu, salvati-l pe Rafael”, mai spune ea.
In pledoaria sa o sustine chiar bunicul patern, tatal fostului sau sot.
Si Ana Nedelcu, mama care a luptat si ea pentru copilul sau, a venit sa o sustina.
„Mi se pare halucinant sa fie conseidarata rapire intr-un caz in care tatal avea condamnare de violenta domestica”, a declarat Ana Nedelcu.
Mai mult, femeia careia justitia romana i-a dat castig de cauza, intinde o mana de ajutor parintilor care prin procese de rapire internationala de minori.
„Am infiintat o asociatie pe care o vom promova in urmatoarele luni, se numeste ASACIA, sa acordam suport juridic si informational unor parinti aflati in dificulatte”, a declarat Ana Nedelcu.



