Femeia de 86 de ani care se luptă cu frigul și foamea: „Nu am lemne. Nu am ce mânca”. Bătrâna din Iași a rămas singură pe lume: „A fost odinioară mamă, soție și bunică”

Femeia din satul Frunziș, comuna Mironeasa, își duce traiul singură, în condiții foarte grele. Ajunsă la vârsta de 86 de ani, femeia nu mai are pe nimeni.

Elena are 86 de ani, dar nu are parte de o bătrânețe liniștită, ba din contră. Femeia îți duce zilele singură, într-o casă mică, veche și rece. În prag de iarnă, bătrâna a fără lemne, așa că nu poate să facă focul. Nu doar frigul o încearcă greu pe bătrână, ci și foamea. Elena a ajuns la capătul puterilor, așa că a cerut ajutorul preotului din sat.

„Părinte, nu am lemne. Părinte, nu am ce mânca”, i-a spus femeia preotului Antonie Rafael Ungureanu, notează BZI.ro.

Citește și: A murit după ce a fost abandonat de propria îngrijitoare. Bătrânul a fost lăsat să zacă trei zile fără apă și fără mâncare

Preotului din cadrul Parohiei „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din Frunziș i s-a făcut milă de bătrână, așa că a lansat o campanie, iar oamenii cu inimă mare s-au mobilizat.

Primii 40 de metri cubi de lemne urmează să ajungă miercuri la bătrână, astfel încât bunica Elena să poată să se încălzească.

„A fost odinioară mamă, soție și bunică iubită, dar timpul i-a luat, rând pe rând, pe toți cei dragi. Astăzi, Elena nu mai are pe nimeni, doar amintirile, icoanele de pe perete și rugăciunea de seară, care îi aduc liniște și putere. Iarna se apropie, iar soba din odaie așteaptă lemne care nu mai sunt.

În cămară, rafturile sunt aproape goale, iar frigul se simte tot mai tare.

Cu inimile deschise, oamenii au început să adune lemne pentru iarnă, alimente, articole de igienă și tot ce are nevoie bunica Elena. Fiecare contribuție, oricât de mică, aduce o rază de lumină în viața acestei femei, care a dăruit mereu dragoste și credință, iar acum are nevoie de sprijinul nostru. Pentru bunica Elena, fiecare gest contează: o pungă de făină, o sticlă de ulei, o pătură caldă sau un simplu zâmbet la poartă”,

a spus preotul Antonie Rafael Ungureanu.

Citește și: „N-am intrat pe geam!” Ilie Bolojan a explicat cum a ajuns în vila de protocol în care a locuit Traian Băsescu: „Nu am stat ilegal”


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri